Gelozia. Iluzia iubirii sau certitudinea posesiei?

Gelozia - iluzia iubirii

Freud spunea ca gelozia este un sentiment necesar. Dovada sta faptul ca intalnim acest sentiment descris in toate culturile, pe toate meridianele. Cu toate acestea, gelozia dusa la extrem nu are nimic de-a face cu sentimentele de iubire, ea fiind doar semnul propriei noastre nesigurante.

Am cunoscut-o prin intermediul acestei pagini. Am vibrat de la inceput. Am crezut ca va fi altfel decat altele. Frumusica, senzuala, simtul umorului. Atenta si calda. Pana de curand. Cand mi-a spus ca isi doreste sa-mi inchid aceasta pagina. Sa-i dovedesc ca am sentimente pentru ea. Sa fie ultima femeie pe care am intalnit-o datorita Jurnalului, spunandu-mi ca daca voi face acest lucru imi promite cea mai frumoasa poveste de iubire pe care am trait-o vreodata.
La inceput, am sperat pret de cateva clipe ca glumeste. Dar ea nu glumea. Imi punea o conditie promitandu-mi iubirea. Am incercat sa-i explic ce inseamna asta, am incercat sa-i spun ca asta nu poate fi fundamentul pe care ne putem cladi povestea. Am epuizat toate argumentele pe care am fost capabil sa i le ofer, dar degeaba. Si-a pastrat decizia, si a si intarit-o spunandu-mi ca in cazul in care nu-mi sterg pagina, nu vrea sa ne mai vedem. De a doua zi a incetat orice comunicare cu mine. Mi-a parut rau. Ca n-am putut. Sau ca n-a putut. Dar mi-a parut bine ca s-a intamplat inainte ca sentimentele sa inceapa sa se sedimenteze.
Am mai scris despre gelozie.
Fiecare dintre noi a iubit, fiecare dintre noi a avut momente in care a fost deranjat de o privire, un gest, o vorba a cuiva, adresata persoanei pe care o iubeam in momentul respectiv. Eu consider asta o bucatica de firesc, de normalitate, atat timp cat se desfasoara in limite rezonabile si nu devine ceva patologic.
Am cunoscut femei geloase, femei care incercau sa-mi controleze miscarile, actiunile, activitatile. Dar n-au apucat sa-si dezvolte aceasta gelozie. Nu le-am permis sa o faca. Sunt un spirit liber, iar femeile care au incercat sa ma lege, m-au pierdut inainte sa ma aiba. Am cunoscut de asemenea si femei si barbati, carora  gelozia partenerului le transformase viata intr-un calvar. Parteneri care le monitorizau fiecare miscare, fiecare vorba, fiecare secunda. Care le verificau fiecare coltisor de intimitate, de la geanta, telefon, buzunare, masina, pana la adresele electronice, conturi sau orice forma virtuala de exprimare.

In lucrarile sale, Freud distinge trei feluri de gelozie:

• gelozia normala, concurentiala – apare in conditiile in care o persoana isi identifica in mod inconstient partenerul cu unul din parinti. In acest caz gelozia apare ca o teama de a pierde ceva din sanul familiei;

• gelozia proiectata – apare atunci cand persoana geloasa isi banuieste partenerul de infidelitate, in conditiile in care el insusi este infidel;

• gelozia deliranta – apare chiar fara nici un motiv.

Pentru cei care sufera de gelozie patologica, indiferent de forma, o consultatie la psiholog este absolut necesara. Gelozia poate fi invinsa. Trebuie doar ca tu, cel care esti victima acestui fel de agresiune, sa iei atitudine. Sa spui stop. Daca-ti pasa de partener, convinge-l sa ceara ajutor de specialitate sau mergeti impreuna la un consilier.  Daca nu-ti pasa, paraseste-l.

Putem iubi liber, putem iubi frumos, putem iubi adevarat, putem avea incredere, fara sa facem praf viata partenerului nostru sau propria noastra viata.

Prapastia dintre bine si extraordinar

Ieri m-am intalnit absolut intamplator, la o banca, cu o femeie din trecutul meu nu foarte indepartat. O femeie care a insemnat foarte mult pentru mine, o femeie alaturi de care am trait momente unice si de care m-am despartit. Pentru ca asta stiu sa fac. Sa ma despart. Atunci cand ei nu i-a mai ajuns povestea si a vrut viata. A vrut realul, palpabilul, concretul. M-am speriat si am fugit. M-am gandit ca voi fi bine. Apoi am fost trist, am vrut sa o sun, sa o caut, sa ma intorc… dar… sunt condamnat sa fiu dominat de orgoliu. Ma ajuta sa ma despart, sa scurtez suferinta si sa-mi transform iubirile in amintiri. Imi urasc orgoliul. Dar niciodata n-am cerut ajutor sa-l infrang. In fine… nu despre asta vreau sa vorbesc. Ci despre faptul ca amandoi ne-am bucurat foarte tare de revedere. Am vrut sa o sarut, dar am sfarsit cu o stanjenitoare imbratisare. Ne-am asteptat si am iesit din banca impreuna. Am inceput sa mergem. Fara nicio tinta.. in gol… unul langa celalalt. 

-Esti bine?… asta a fost cea mai simpla si seaca intrebare pe care am putut sa o pun. 
Eram apasati de moment… iar eu incercam sa-mi opresc amintirile cu ea. Ma simteam sufocat.
-Nu, nu sunt bine. 
Raspunsul ei am simtit ca ma ingheata.
-Am suferit mult, sa stii. Nu trebuia sa se intample asa.
-Stiu. Si eu am suferit.
-De ce nu mi-ai spus? De ce nu te-ai intors? Tu ai ales sa pleci. I s-au umezit ochii. N-a trebuit sa o privesc ca sa stiu asta. Am facut eforturi sa nu plang in mijlocul strazii. Imi venea sa o iau in brate, sa-mi cer iertare si sa ne intoarcem in trecutul in care eram noi doi si atat. Sunt un las. N-am facut nici asta.
-Am incercat sa-mi continui viata, am cunoscut pe cineva, am sperat ca voi uita totul. Dar n-am putut. Il minteam si pe el si pe mine. Iar intr-o zi n-am mai putut sa mint si ne-am despartit. Mi-a parut rau… dar mi-a parut si bine. Eram din nou singura. Dar eram eu, cea neprefacuta. Nu, nu-mi e bine. Ma afund in munca, sperand ca intr-o zi il voi intalni pe el. Atat. Tu?
– Eu… ce?
– Tu esti bine?
– Sunt in regula. 
I-am povestit de lucrurile de care ma ocup si am incercat sa umplu timpul cu banalitati. 
-Ai acelasi numar de telefon?
-Da, doar femeile le mai schimb din cand in cand. N-a ras. Doamneee… ce gluma tampita am facut. Ce idiot sunt!
-Poate te sun intr-o zi si iesim undeva. Eu mi-am schimbat numarul de telefon, dar iti voi trimite un mesaj inainte.
-M-as bucura tare sa o faci. 
 
Am luat-o din nou in brate. De aceasta data ne-am lipit corpurile si ne-am strans tare.
Am privit-o indepartandu-se. Si m-a cuprins o tristete dureroasa. Am vrut sa strig dupa ea. Sa-i spun ca nu sunt bine, ca imi pare tare rau si ca-mi e dor de ea. N-am facut-o. Mi-am aprins o tigara, m-am sprijinit de o masina, am oftat prelung si mi-a fost ciuda pe mine. Ca sunt un om slab. Ca n-am curajul sa spun ce simt. Mi-a venit in minte ca cineva mi-a spus odata ca imi ascund vulnerabilitatile in spatele infidelitatii. Poate ca asa este. Habar n-am. 
Stiti… de cate ori nu auzim in jur expresia “lasa, ca va fi bine”. Asa mi-am spus si eu atunci si in multe alte dati. Asa le-am spus multor femei. Dar daca “binele” de care tot auzim, nu ne ajunge? Daca “binele” asta ne face sa constientizam ca am dat cu piciorul extraordinarului?
Nu stiu daca ma va suna. Nici macar nu stiu ce voi face daca o va face. Stiu insa ca voi avea din nou o noapte grea. O noapte in care nu voi putea sa dorm pentru ca nu am loc in pat din cauza amintirilor.