Ieri m-am intalnit absolut intamplator, la o banca, cu o femeie din trecutul meu nu foarte indepartat. O femeie care a insemnat foarte mult pentru mine, o femeie alaturi de care am trait momente unice si de care m-am despartit. Pentru ca asta stiu sa fac. Sa ma despart. Atunci cand ei nu i-a mai ajuns povestea si a vrut viata. A vrut realul, palpabilul, concretul. M-am speriat si am fugit. M-am gandit ca voi fi bine. Apoi am fost trist, am vrut sa o sun, sa o caut, sa ma intorc… dar… sunt condamnat sa fiu dominat de orgoliu. Ma ajuta sa ma despart, sa scurtez suferinta si sa-mi transform iubirile in amintiri. Imi urasc orgoliul. Dar niciodata n-am cerut ajutor sa-l infrang. In fine… nu despre asta vreau sa vorbesc. Ci despre faptul ca amandoi ne-am bucurat foarte tare de revedere. Am vrut sa o sarut, dar am sfarsit cu o stanjenitoare imbratisare. Ne-am asteptat si am iesit din banca impreuna. Am inceput sa mergem. Fara nicio tinta.. in gol… unul langa celalalt.
-Esti bine?… asta a fost cea mai simpla si seaca intrebare pe care am putut sa o pun.
Eram apasati de moment… iar eu incercam sa-mi opresc amintirile cu ea. Ma simteam sufocat.
-Nu, nu sunt bine.
Raspunsul ei am simtit ca ma ingheata.
-Am suferit mult, sa stii. Nu trebuia sa se intample asa.
-Stiu. Si eu am suferit.
-De ce nu mi-ai spus? De ce nu te-ai intors? Tu ai ales sa pleci. I s-au umezit ochii. N-a trebuit sa o privesc ca sa stiu asta. Am facut eforturi sa nu plang in mijlocul strazii. Imi venea sa o iau in brate, sa-mi cer iertare si sa ne intoarcem in trecutul in care eram noi doi si atat. Sunt un las. N-am facut nici asta.
-Am incercat sa-mi continui viata, am cunoscut pe cineva, am sperat ca voi uita totul. Dar n-am putut. Il minteam si pe el si pe mine. Iar intr-o zi n-am mai putut sa mint si ne-am despartit. Mi-a parut rau… dar mi-a parut si bine. Eram din nou singura. Dar eram eu, cea neprefacuta. Nu, nu-mi e bine. Ma afund in munca, sperand ca intr-o zi il voi intalni pe el. Atat. Tu?
– Eu… ce?
– Tu esti bine?
– Sunt in regula.
I-am povestit de lucrurile de care ma ocup si am incercat sa umplu timpul cu banalitati.
-Ai acelasi numar de telefon?
-Da, doar femeile le mai schimb din cand in cand. N-a ras. Doamneee… ce gluma tampita am facut. Ce idiot sunt!
-Poate te sun intr-o zi si iesim undeva. Eu mi-am schimbat numarul de telefon, dar iti voi trimite un mesaj inainte.
-M-as bucura tare sa o faci.
Am luat-o din nou in brate. De aceasta data ne-am lipit corpurile si ne-am strans tare.
Am privit-o indepartandu-se. Si m-a cuprins o tristete dureroasa. Am vrut sa strig dupa ea. Sa-i spun ca nu sunt bine, ca imi pare tare rau si ca-mi e dor de ea. N-am facut-o. Mi-am aprins o tigara, m-am sprijinit de o masina, am oftat prelung si mi-a fost ciuda pe mine. Ca sunt un om slab. Ca n-am curajul sa spun ce simt. Mi-a venit in minte ca cineva mi-a spus odata ca imi ascund vulnerabilitatile in spatele infidelitatii. Poate ca asa este. Habar n-am.
Stiti… de cate ori nu auzim in jur expresia “lasa, ca va fi bine”. Asa mi-am spus si eu atunci si in multe alte dati. Asa le-am spus multor femei. Dar daca “binele” de care tot auzim, nu ne ajunge? Daca “binele” asta ne face sa constientizam ca am dat cu piciorul extraordinarului?
Nu stiu daca ma va suna. Nici macar nu stiu ce voi face daca o va face. Stiu insa ca voi avea din nou o noapte grea. O noapte in care nu voi putea sa dorm pentru ca nu am loc in pat din cauza amintirilor.
“O sa sterg tot. Numar de telefon, email-uri, mesaje, poze. Tot. Nu vreau sa mai vad nimic din ceea ce-mi aminteste de tine.”
Ok. Sterge-le. La ce te ajuta asta atat timp cat nu poti sterge amintirile? Din cap, din suflet, din tine.
N-am sters niciodata nimic din ceea ce a fost legat de femeile pe care le-am cunoscut. Indiferent cat de mult sau cat de putin au reprezentat acele femei pentru mine. Mai descopar intamplator poze sau conversatii cu femei cu care amintirile sunt atat de sterse si indepartate incat fac eforturi sa mi le aduc in prezent cateva clipe.
Ne-am despartit. Sufar. Sunt trist.
Cu ce ma ajuta sa sterg pozele cu tine daca inca esti in mintea mea? Nu trebuie sa ma uit in telefon sa-ti vad chipul. E suficient sa inchid ochii. Imi dau timp sa ma vindec de tine, iar pozele din capul meu incep sa devina neclare. In fiecare zi, culoarea lor incepe sa stearga. Pana va ramane doar un contur. Apoi va deveni amintire. Daca ai insemnat mult pentru mine, nu-mi voi aminti zilnic de tine, dar nu te voi uita niciodata. Iar atunci cand voi dori sa-ti aduc amintirea in prezent, voi deschide o poza cu tine. Pentru ca n-am sters-o.
Asa ca, degeaba stergi cu un clic tot ceea ce iti aduce aminte de mine. Nu poti sterge momentele din viata ta din care m-ai lasat candva sa fac parte. Plangi, sufera, opreste-te. Atunci, poate, o sa-ti doresti sa nu fi sters pozele cu mine. Ca le-ai fi putut privi fara sa te doara.
Am schimbat cateva mesaje in virtual, mi-a dat numarul de telefon destul de repede. Mi-a placut si mi-am dorit sa o intalnesc. Bruneta, frumusica, gropite. Ii radea vocea atunci cand ne-am auzit prima data si totul a decurs natural. Ne-am intalnit la o cafenea. Vremea nu ne-a permis sa stam la terasa, asa ca ne-am asezat confortabil pe o canapea si am privit-o. M-a amuzat felul in care a venit imbracata. O combinatie sport-casual, pantofi sport, colanti, o fusta scurta peste, un hanorac si o gecuta de piele. Ii statea bine. Mi-a creat o stare de bine. Corporatista, 32 de ani. Singura. Dupa o relatie incheiata in urma cu vreo doi ani. In intervalul asta nu gasise nimic interesant. Ciudatel. Era si frumusica si vesela, o ducea si capul. In fine…lucky me…am gandit. Am stat vreo 30 de minute acolo, iar cand am simtit ca devine stanjenitoare tensiunea sexuala dintre noi, i-am propus sa plecam. Sa mergem la un hotel, sa ne tinem in brate si sa lasam chimia sa ne decida seara. A acceptat instantaneu. Ne-am urcat in masina si am plecat spre hotelul in care imi consum cele mai multe povesti de-o seara. Evident, ea nu stia asta, iar eu m-am prefacut ca atunci caut un hotel. Am urcat rapid in camera, iar totul a debutat exact asa cum ma asteptam. Am dezbracat-o, privind-o pofticios. Aveam de ce. Avea unul dintre cele mai frumoase trupuri pe care le-am vazut vreodata. Era desenata. Totul atat de bine proportionat, atat de frumos conturat. Un abdomen perfect, picioare lungi, sani enervant de obraznici. Am aflat ca era obsedata de sport. Alerga 7 km zilnic, facea bicicleta, catarari, scufundari… aproape orice.
Am rugat-o sa ma lase sa o admir. I-am laudat trupul. Si am gandit in perspectiva. Zambeam pe ascuns, gandindu-ma ca voi mai avea ocazia sa-l vad si alta data. La inceput, nu mi s-a parut ciudat ca a ramas in ciorapi. Era goala si incaltata cu niste ciorapi rosii de lana, cu gaurele discrete, pana la genunchi de lungi. Mi s-a parut kinky si… desi urasc ciorapii atunci cand fac sex… n-am insistat sa si-i scoata. Erectia ma ruga sa nu mai pierd timpul, asa ca ne-am abandonat unui preludiu cu zgomote. In mijlocul evenimentelor insa, se opreste brusc si ma roaga sa o scuz, dar trebuie sa mearga la baie. Este mult prea umeda si lipicioasa si nu se simte confortabil.
-Dar mie imi place mult ca esti asa, i-am spus aproape rugator si soptit.
-Te rog. E mai bine asa. Revin imediat.
Erectia mea a urat-o, dar n-a avut ce sa faca. S-a asezat pe marginea patului, si-a pus adidasii in picioare, s-a incheiat meticulos la sireturi si s-a dus la baie.
Wtf??? Nu numai ca s-a incaltat, desi avea ditamai ciorapii in picioare, dar s-a si legat la sireturi. Iar baia era in camera, nu la receptia hotelului. Are o problema, am gandit. Am inceput o conversatie cu erectia mea si i-am promis ca ma revansez daca o asteptam impreuna pe fata cu ciorapii rosii. M-a ascultat. Pe jumatate.
A revenit dupa cateva minute, am inceput cam de unde terminasem, mi-am revenit. Am uitat de ciorapi. Doar ca… dupa vreo zece minute in care se auzea doar zgomotul limbilor noastre, iar s-a oprit brusc.
-Stii, trebuie sa ma duc din nou la baie. Aceeasi situatie.
M-am simtit la camera ascunsa. Asta e nebuna!
– Draga mea, serios, e ok. Nu ma deranjeaza deloc. In plus, joaca asta de-a erectia devine deranjanta.
-Promit ca te ajut sa-ti revii repede. Si mi-a zambit.
Din nou s-a asezat pe pat, si-a pus adidasii si s-a legat la sireturi.
Imi venea sa-i spun sa se imbrace de tot si sa dispara. Dar erectia nu m-a lasat sa fac asta. Trebuia sa se termine intr-un fel. Am luat telecomanda, m-am asezat confortabil in pat si am butonat televizorul asteptand-o. Dupa aproape 10 minute a iesit din baie. Parca am fi fost intr-un film porno prost. Eu in pat, gol, cu telecomanda in mana si erectia pierduta printre cearceafuri, iar ea… cu trupul ei perfect… cu ciorapii rosii de lana si in adidasi, ma privea ca tampa.
-Ce s-a intamplat?
-Nimic. Nu mai venim la hotelul asta. Astia nu au telecomenzi pentru p**a, doar pentru televizor.
A inceput sa rada. Facusem o gluma buna, dar mutra mea nu credea deloc asta.
S-a chinuit un pic, mi-a revenit erectia, mi-am pus repede prezervativul, am renuntat la orice tentativa de preludiu si am ascuns-o inauntrul ei. In ciuda trupului perfect, n-a fost o partida reusita. Si a durat mult. Incercam sa ma concentrez, sa fiu acolo, dar imaginea ciorapilor rosii nu ma lasa sa-mi dau drumul. Pana la urma s-a finalizat apropierea noastra. Am lasat-o sa se duca la baie, mi-am aprins o tigara si am inceput sa rad ca prostul. Am avut un small talk, in care mi-a explicat ca ea are o problema cu microbii, ca si la birou se cearta cu colegii pe tema asta, ca nimeni nu intelege, ca oamenii sunt inconstienti, detalii medicale… si alte asemenea povesti. N-o ascultam, n-am zis mare lucru. I-am spus ca imi doresc sa plecam, ca o voi conduce la un taxi, iar eu ma voi mai plimba cu masina noaptea prin oras. A parut deranjata, dar s-a conformat.
Am ajuns acasa si mi-am verificat sertarul cu ciorapi. Aveam o singura pereche de ciorapi rosii. Am aruncat-o.
N-as fi scris despre asta daca as fi stiut ca o poate citi. Dar nu stie nimic despre mine.
Acum vreo trei luni mi-am comandat online niste haine. Am returnat o parte, dar n-am primit banii inapoi pe ele. Le-am trimis e-mail-uri, am sunat. Degeaba. Am sesizat ANPC-ul. Dupa cateva zile, am fost sunat. O voce atat de calda si de prietenoasa incat mi-as fi dorit-o in pat, inainte de culcare. In fine… s-a rezolvat problema banilor care imi fusera virati in contul din care facusem plata, desi eu le furnizasem alt cont in care sa-i vireze. Dupa ce m-am luminat, am inceput sa flirtez cu vocea de la telefon. Glumite, pilde, zambete. Am incheiat conversatia spunandu-i ca are numarul meu, iar daca vreodata va avea o dimineata trista, ii promit ca o voi face sa zambeasca. Ea mi-a spus ca ar fi lipsit de profesionalism sa sune clientii in scop personal, ne-am luat la revedere si am uitat-o.
La inceputul saptamanii trecute, m-am trezit cu un mesaj pe whatsapp, care imi spunea ca nu are o dimineata trista, dar a vrut doar sa ma salute. Pentru ca i-a placut poza si mesajul de stare pe care il am la whatsapp.
I-am privit poza. Profilul unei blonde, un gat descoperit si extrem de senzual, cu un mic tatuaj la baza umarului, la volanul unei masini.
Cine naiba e asta?, m-am intrebat… Cred ca si-a dat seama ca sunt batran si uituc, si m-a ajutat.
“Sunt Anca. De la… Stiti, ati returnat…”
Gata. Mi-am amintit.
“Stiu cine esti, am stiut de la inceput.” Mi-am verificat nasul, nu crescuse. A fost o minciuna tolerabila. Am inceput sa ne conversam prin mesaje. Fara profunzimi, fara consistenta, fara sa punem intrebari. Am fost un pic dezamagit cand mi-a spus ca nu este in Bucuresti, ci undeva la vreo 300 km departare. Dupa doua zile si vreo 20 de mesaje, mi-a spus ca si-ar dori sa ma cunoasca. Si ca nu vrea sa o consider o ciudata, dar ceea ce a simtit cand mi-a vazut poza, a fost inexplicabil. Ea ma stie. M-a intrebat daca eu cred in viata anterioara. Au fost cateva momente in viata mea in care am trait senzatii de deja vu, n-am putut sa mi le explic logic si atunci am decis ca pot exista oameni pe care ii stim dintr-un trecut de care nu ne amintim.
La cate lucruri instinctuale am facut de-a lungul vietii, inca unul in plus nu mi s-a parut greu de facut. Mi-am aranjat o fereastra in mijlocul saptamanii si am anuntat-o ca vin. S-a bucurat ca un copil si mi-a scris ca efectiv a topait prin casa. M-a anuntat ca va rezerva o camera la o pensiune din afara orasului si ma va astepta cu nerabdare. Joi m-am urcat in masina si… m-am dus sa ma intalnesc cu cineva cunoscut intr-o viata anterioara.
Pe masura ce ma apropiam, ma cuprindea un frumos sentiment de nerabdare. Si o ciudata dorinta de a intalni femeia din spatele mesajelor. Fiind o intalnire in cursul saptamanii, ea inca era la job atunci cand am ajuns eu. M-am instalat confortabil la o masuta de la terasa pensiunii si am asteptat-o. Nu era nimeni in jur. Pensiunea era goala, fara turisti. Parca fusese inventata atunci… special pentru noi.
Am asteptat-o mai bine de o ora, iar atunci cand si-a facut aparitia, am simtit ca decizia mea de a veni acolo, a fost extraordinar de inspirata. Blonda, supla, ochi albastri/verzui, buze carnoase. Un zambet care lumina totul in jur. O femeie frumoasa.
Inainte sa vina imi facusem in cap diverse scenarii privind momentul in care ne vom vedea prima data. Dar mi-au fost spulberate de reactia ei. Nici nu am apucat sa ma ridic bine de pe scaun si m-a luat in brate. A inchis ochii si m-a sarutat cu atata pasiune ca aproape m-a durut. A reusit sa creeze un moment in care m-am simtit ca iubitul ei intors dintr-o expeditie de cativa ani. Nu sunt un timid prin definitie, dar m-am fastacit. Nu stiam ce sa-i spun.
M-a slabit din stransoare, m-a privit si mi-a spus ca azi vrea sa ma iubeasca.
E un pic nebuna, am gandit. Dar daca vrea sa ma iubeasca, atunci s-o faca.
Am ramas impreuna la terasa mai putin de 30 de minute si am urcat in camera.
Nu stiu daca voi credeti in existenta vietilor anterioare, dar acea femeie mai facuse dragoste cu mine. Felul in care ne-am iubit a fost absolut inexplicabil. Parea ca stie totul despre mine. Ma speria.
Am coborat singur peste cateva ore si am comandat ceva de mancare in camera. Am incercat sa aflu lucruri despre ea, am incercat sa-i spun lucruri despre mine. M-a rugat sa n-o fac. Nu vrea sa stie nimic despre mine. Ii este suficient ceea ce stie ca sa ma poata iubi pana a doua zi.
M-a uimit. Niciodata, cu nicio femeie nu mi s-a intamplat asta. In afara de nume sa nu-si doreasca nimic despre mine. In acel moment m-am hotarat sa o iubesc si eu. Pana voi pleca. Am facut dragoste cu ea. Ne-am iubit ca doi copii, ca doi oameni mari, ca doi necunoscuti, ca doi iubiti. Trupurile noastre si-au cerut drepturile. S-au amestecat intr-un firesc neverosimil. Am luat-o in brate si am adormit spre dimineata. Pentru mine dormitul alaturi de o femeie este mai intim decat sexul. Cu ea m-am simtit diferit. Cred ca am adormit zambind. Si iubind-o pe necunoscuta din bratele mele.
Dimineata ne-am baut cafeaua si am vorbit nimicuri. Mi-a spus ca se ocupa ea de check-out si m-a condus la masina. Am vrut sa-i spun ceva, dar… din nou… m-a rugat sa nu spun nimic. Ne-am sarutat. Altfel. Tot drumul m-am gandit la ea. Si acum ma gandesc la ea. N-am vorbit de atunci. Mi s-a parut totul atat de altfel, incat mi se pare banal orice as vrea sa-i spun. In fond… ce-i poti spune unei femei care te-a iubit o zi? Ca ai iubit-o si tu…?
Azi am primit un cadou. Desi mai sunt trei zile pana la ziua mea, pentru ca din motive obiective nu ne putem vedea atunci, s-a gandit sa-mi faca o bucurie. Cu siguranta n-a anticipat ce emotie imi va produce.
– Ti-am luat un parfum. Imi doresc tare mult sa-ti placa!
Am fost sceptic. Sunt destul de pretentios la parfumuri si de obicei mi le cumpar singur.
Era impachetat frumos. De catre ea. Se vedea ca si-a dat interesul si am apreciat asta.
Nu m-am priceput niciodata sa desfac cadouri, funde, cutii, fara sa le stric. Nerabdarea ma face stangaci.
Cand am dat ambalajul la o parte, am amutit. Era un parfum de la o cunoscuta firma de parfumuri, parfum care nici nu credeam ca mai exista. L-am primit de ziua mea, acum multi, multi ani, de la o femeie pe care am iubit-o. Dar careia nu i-am spus niciodata asta. Pentru ca eram doar un prost, las si orgolios. A fost cel mai scump parfum pe care-l avusesem pana atunci. Dar nu asta l-a facut pretios. Ci faptul ca mi-l daruise ea.
Azi am privit-o pe femeia din fata mea cu ochii celui de atunci si cu emotia celui de-acum.
Cum naiba s-a intamplat asta? De ce mi-a luat cadou acel parfum? Am simtit ca imi vine sa plang. Probabil mi s-au umezit ochii, pentru ca ea m-a imbratisat si mi-a spus ca o bucura foarte tare reactia mea. Nu i-am spus nimic. Am lasat-o sa creada ceea ce avea nevoie sa creada. Am stat aproape un minut in bratele ei. Nu m-am mai simtit de multa vreme atat de apropiat de o femeie. Dar nu avea legatura cu ea. Imi imbratisam de fapt propria amintire. Si era dureros de placut.
Imi dadeam cu acel parfum doar cand ma intalneam cu ea. Locuia singura si momentele noastre intime se petreceau la ea. Imi aduc aminte lenjeria de matase de un albastru electric. Imi aduc aminte mirosul trupurilor noastre amestecat cu mirosul parfumului pe care mi-l daruise. Era atat de multa chimie intre noi, incat si Mendeleev ar fi murit de ciuda. Imi aduc aminte cand mi-a spus ca ma iubeste. Imi aduc aminte cat de mult am mintit-o. Imi aduc aminte cum ii sclipeau ochii cand radea si cat de tristi erau atunci cand plangea. Imi aduc aminte de ea. A plecat din tara. Am mai pastrat legatura cateva luni dupa ce a plecat.
Apoi a venit tacerea. Uitarea transformata in amintire. Si alti oameni in vietile noastre. Nu mai stiu absolut nimic de acea femeie.
Iar astazi, dupa atat de multi ani, o alta femeie imi scoate la suprafata amintirea ei. E intamplator sau e o joaca a destinului? Poate acea femeie din trecutul meu va ajunge sa citeasca asta. Poate ca aceasta femeie din prezentul meu va ajunge sa insemne pentru mine mai mult decat cred eu acum. Habar n-am.
Dar stiu ca am acel parfum. Si pot sa-mi dau cu el, sa inchid ochii, sa-mi deschid inima si sa ma intorc in timp. Chiar daca se spune ca in fata amintirilor suntem egali cu zeii, pentru ca nici macar ei nu le mai pot schimba, eu la fiecare intoarcere ii voi spune ca o iubesc. Si ca nu-mi doresc sa plece niciodata.
