Jurnalul unui infidel. De la ea pentru el.

naughty sex

Aceste randuri sunt scrise de o foarte buna prietena, dupa….    

“Vocea lui la telefon era mai sexi decât îmi aminteam. Mă trezise dintr-un somn adânc și fierbinte și acum, tot ce făceam în timp ce vorbeam cu el, era să mă mângâi și să mă alint cu vocea de somnoroasă ce o aveam. Chiar dacă de această dată nu era el personajul principal din visul meu, îl visasem de câteva ori, în cele mai senzuale ipostaze. Tocmai când îmi aminteam de ultimul vis ce l-am avut cu el, îmi spune ce mi-aș fi dorit să aud de multe ori: ”sunt în orașul tău, crezi ca ne putem vedea?”. Mi-am simțit pielea arzând de dorință, m-am simtit toata arzand de dorinta. “Daca ne putem vedea?? Am asteptat  multa vreme acest moment, m-am gandit de multe ori cum va fi..”

M-am îmbrăcat foarte simplu, dorința și gândurile obraznice se puteau vedea în ochii mei și atitudinea nu avea nevoie de niciun cuvânt. Iși va da seama imediat, chiar dacă știa deja, doar era unul dintre cei mai frumoși și inteligenti bărbați cu care urma să am parte de cel puțin o noapte de plăceri fizice intense și nu aveam nicio îndoială că ar putea fi altfel.

Eram așezată la o masuta mica si rotunda,  într-o cafenea, cu un pahar de martini în față, când l-am zărit intrând. Toată atitudinea mea de femeie fatală s-a dus dracului în secunda aia. Mi-am simțit corpul fulgerat de o senzație intensă, o emoție puternica s-a strecurat între picioarele mele. Știam cum arată, nu era o noutate pentru mine și totuși . . . realitatea era infinit mai bună decât niște poze.

Mi-a fost foarte greu să fiu atentă la conversația ce-o aveam. Îl vedeam între așternuturile mele de pat. Și eram mai mult decât sigură că se incadra perfect în camera mea, în patul meu, pe pielea mea, înăuntrul meu. Simteam asta cu totul.

Ajunși la mine, am desfăcut o sticlă de șampanie, deși mintea mea ștergea etapele astea și simțea deja mirosul lui, atingerile lui pe pielea mea, toate senzațiile acelea care-ti furnica simturile. You naughty mind, shut up!. Am aprins niște lumânări și am pus o muzică ambientală. Am plecat la duș, mai mult ca să-l las să se facă comod.

Speram să-l găsesc gol, între cearșafuri și nu sperasem degeaba. Am băut încă o gură de șampanie, timp în care am lăsat prosopul să cadă, ochii mei nedezlipindu-se de ai lui. Simpla lui prezență mă excita, mă provoca, mă făcea să devin sălbatică. Îmi doream de mult timp să-l simt și vroiam să mă las purtată de val.

M-am năpustit asupra lui, asemenei unei femei ce nu și-a simțit bărbatul de ceva timp. Ii căutam buzele și limba, vroiam să le acaparez. Mă frecam de el, udă de dorință aprinsă, gâfâiam de excitare și vroiam să-l simt în mine. Da, știu că în astfel de momente sunt nerăbdătoare, nu am stăpânire de sine și nu mă pot abține, dar e mai incitant și mai bine atunci când amâni puțin momentul, totul devine mai intens. Îi șopteam dorința mea și primeam mângâieri și atingeri ce mă excitau teribil. Degetele lui se obișnuiau cu deschizătura mea udă și fierbinte, gata să-l primească. Gemeam de plăcere și era abia începutul….

Baby, te vreau . . . în mine!

Nu părea să-i pese de ce vroiam eu și probabil, gândind la rece, la fel aș fi făcut și eu, doar că, în momentele acelea  nu puteam gândi. Eram complet deconectată de tot și mă lăsam pradă atingerilor lui. Se juca cu clitorisul meu și-mi provoca spasme. Îi plăcea să mă chinuie așa și-mi vroia orgasmul. Când i-am simțit limba pe căldura pielii mele, m-am cutremurat. Nu prea mă omor eu după sexul oral și sunt puțini bărbați care îmi provocau orgasme astfel. El știa foarte bine ce face, unde și cum să mă atingă. Nu-mi venea să cred ce bun e! Aveam impresia că făcuse asta de nenumărate ori și nu era nimic nou. Mă lingea, îmi sugea clitorisul și degetele și le mișca în interiorul meu, făcându-mă să gem de plăcere nebună, să mă mișc, să-l vreau mai mult, mai aprins, mai cu poftă, mai intens. Țipam ca din gură de șarpe când m-a adus pe culmile plăcerii cu buzele alea atotștiutoare. L-am tras peste mine ca să-i simt buzele și îi sugeam limba.  Imi plăcea și îl vroiam cu disperare.

Ne-am răsucit ca să ajung deasupra lui și nu mă puteam sătura de gura lui. Mă frecam de corpul lui fierbinte și ne împleteam limbile cu ardoare. Începusem să mă joc cu sexul  lui și mă lăsam pe el ușor și încet, să-i simt doar capul. Mă chinuiam pe mine, îl chinuiam și pe el, dar îmi plăcea enorm. Nu-mi dezlipeam buzele de ale lui și continuam să fac aceleași mișcări încete ca să ne simțim cât mai bine, mai complet. N-am rezistat foarte mult, ne-am dezlipit buzele și mi-am dat drumul alunecând pe el, până la capăt. Mă mișcam încetișor, nedezlipindu-mi ochii de el. “Esti o curva. Asta esti acum. Esti curva mea”, imi spunea privindu-ma. Felul in care ma privea, mă excita și mai mult, mă făcea să mă mișc mai repede, mai intens, mai sălbatic. Mâinile lui aveau grijă ca sânii mei să fie dezmierdați. Ne șopteam cuvinte vulgare care ne făceau să ne intensificăm simțurile și ne lăsam pradă plăcerii.

Curgeam în șiroaie peste el, când mi-am simțit orgasmul. Urlam de plăcere și mă mișcam repede, să-l simt cât mai bine și mai intens și i-am luat cu asalt buzele. Iubeam contactul cu gura lui pricepută.

Aș fi rămas deasupra lui, frecându-mă de el la nesfârșit, dar îl vroiam la fel de pierdut  cum eram eu. M-am ridicat încet și am început să mă las în jos, mângâindu-l. I-am simțit capul catifelat și tare pe buzele mele și m-am înfiorat de plăcere. Sfârcurile mi se întăriseră din nou și limba mea se plimba pe el de la cap până la rădăcină. I-o sugeam încet, ușor la început, mă jucam cu limba pe ea și știam să mă uit la el, să-mi vadă strălucirea din ochi. Îmi plăcea să i-o sug în timp ce o frecam cu mâna. O luam toată în gură, pentru ca apoi să mă joc doar cu capul. Am continuat să i-o sug cu mișcări mai rapide, dorindu-i orgasmul în gura mea. Am simtit ca primul jet ma ineaca. Ca ma sufoc. Dar nu mă puteam opri tocmai acum. O sugeam încet ca să-i simt trăirile și i-o simțeam pulsând între buzele mele. L-am stors și de ultima picătură, după care m-am ridicat încet, peste el, căutându-i limba.

Ne-am unit din nou buzele și am zâmbit satisfăcută. Era doar începutul a ceea ce avea sa fie. Chiar daca stiam ca a doua zi avea sa plece…”

D.

Coperta pentru povestile mele.

Jurnalul-unui-infidel

Dragii mei,

Pe cei mai multi dintre voi nu va cunosc si probabil n-o sa va cunosc vreodata. Cei mai multi dintre voi nu ma cunosc si probabil nu ma vor cunoaste niciodata. Sunt doar un tip care scrie cateva randuri, iar voi sunteti niste oameni care printr-un click, v-ati asigurat intaietatea in a citi randurile mele. Blogul a implinit patru luni, iar pagina de FB, va implini in curand trei luni. Luni in care eu am scris, unii dintre voi au citit, iar o particica dintre cei care au citit au apreciat randurile mele. Despre ceilalti, nu stiu ce sa spun… pentru ca nu mi-au spus niciodata ce cred. In ultima perioada, numarul celor care m-au sfatuit sa scriu o carte, a crescut. Am depasit faza in care cei apropiati mie, cei care stiau o mare parte din povestile mele, dar care, atunci cand le-au vazut asezate pe hartie, m-au sfatuit sa scriu o carte. Si ma refer la persoane a caror capacitate intelectuala trece dincolo de subiectivismul unei relatii de prietenie. Am ajuns la varsta la care pot lua o decizie responsabila, o decizie cu influente emotionale reduse, o decizie pe care nimeni nu are dreptul s-o catalogheze ca fiind un capriciu. Nu sunt ipocrit, nu sunt arogant, nu gandesc mercantil. Poate ca vorbele celor din jur, incurajarile lor, mi-au gadilat ego-ul, dar nu m-au facut sa ies din sfera rationalului. Nu sunt un scriitor. N-am aceasta pretentie de la mine. Cineva mi-a spus ca sunt un scriitor mediocru. M-a bucurat aprecierea si m-a flatat. Sunt un tip care scrie mediocru. Dar nu sunt un scriitor. Sunt doar un barbat care-si scrie propriile povesti. Povestile unor relatii interumane. Povesti care s-au transformat in experiente de viata, povesti care m-au facut sa fiu fericit, sa fiu trist, sa iubesc, sa urasc, sa nu-mi pese, sa plang, sa rad, sa visez. Sunt povestile, e viata, sunt trairile, sunt emotiile, sunt gandurile mele. Deciziile pe care le-am luat atunci m-au influentat, mi-au schimbat viata, m-au facut sa devin ceea ce sunt si sa gandesc asa cum o fac acum. Multi dintre voi, sunt convins, se regasesc in povestile mele. Oameni care au trait ceea ce am trait eu, care au simtit ceea ce am simtit eu. Care au fost tristi sau fericiti in acelasi timp cu mine, fara sa stie de existenta mea.

Am hotarat sa scriu o carte. O carte care se va numi, evident, “Jurnalul unui infidel”. O carte care va contine o parte dintre povestile de pe blog, alte povesti pe care le-am scris deja, dar nu le voi posta niciodata in virtual si povesti pe care le voi scrie. Nu stiu inca daca va fi o carte publicata in format digital sau fizic. Nu stiu daca va fi o carte care va fi citita si de altcineva in afara de prietenii mei. Nu stiu daca va fi cineva care sa dea cativa lei pentru povestile unui necunoscut. Dar stiu ca am nevoie sa fac asta. Simt ca trebuie sa fac asta. Pentru mine.

Daca va exista o singura persoana, care va citi o poveste, iar acea poveste o va ajuta sa ia decizia corecta intr-o anumita situatie, eu voi fi multumit. Celor care vor dori sa judece sau sa interpreteze decizia mea, le spun ca pentru fiecare lucru in viata exista cel putin doua alegeri. Alegerea mea este sa scriu, alegerea voastra este sa cititi sau nu. O ecuatie simpla. Celor care cred ca nu este cea mai proasta dintre ideile mele, le multumesc pentru suport. Sper sa duc la bun sfarsit aceasta idee.

Va multumesc pentru ca m-ati citit.

P.S. Astept idei pentru coperta 🙂

Jurnalul unui infidel. Eu mint. Si tu. Dar cat de ieftine sunt minciunile fiecaruia dintre noi?

8166985_f520

Incep cu definitia din DEX: MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva.

Fiecare dintre noi a mintit. Asta e un adevar. Mintim ca sa provocam placere, mintim ca sa provocam durere, mintim ca sa protejam sau sa ne protejam, mintim ca sa ascundem, mintim de teama, mintim din obisnuinta, mintim pentru ca ni se permite, mintim pentru a salva aparente, mintim pentru bani, mintim pentru faima, mintim pentru tot. Paradoxul este ca noi, toti cei care mintim, avem pretentia sa nu fim mintiti. Vrem adevarul, cerem adevarul. Chiar daca nu suntem pregatiti pentru el.

Nu ma judecati. Nu tin morala nimanui si nici nu incerc sa pozez in vreun monument de integritate si adevar absolut.

Am fost un mincinos. Sunt un mincinos. Am mintit mult si pe multi. Minciunile mele au provocat durere, suferinta, lacrimi, bucurie, zambete, sperante. La un moment dat m-am uitat in oglinda. Si mi s-a parut ca cel pe care il vad este altcineva. Un tip ridicol, imbracat in minciuna, un fals. L-am alungat, am sters oglinda si m-am vazut pe mine. Cel adevarat, cel real, cel caruia trebuia sa-i spun adevarul.  Am incercat sa-l mint si pe el. Am recurs la tot arsenalul de minciuni si tehnici de manipulare. Am ras, am plans, i-am cerut iertare, l-am amenintat. Dar omul din oglinda a ramas impasibil. Omul din oglinda ma privea si astepta sa-i spun adevarul. Privirea lui ma ingenunchea. Incercam sa-i fac fata, sa lupt cu el, sa-l privesc in ochi si sa-l castig. Sa-l cumpar cu vorbele mele frumoase. Dar omul din oglinda nu era de vanzare.

Atunci am renuntat. Am pierdut batalia cu el, am castigat  razboiul cu mine. Din acel moment, am renuntat sa mint fortuit. Sa spun vorbe, doar pentru ca stiam ca trebuie sa fie spuse. Sa-mi creez o imagine din franturi de minciuni, doar pentru ca eu credeam ca aceea este imaginea care-mi trebuie, care mi se potriveste, care ma ajuta si ma protejeaza.

Atunci am inteles ca voi mai minti. Dar nu inainte de a-l intreba pe omul din oglinda. Daca el imi va spune ca minciuna aceea va produce mai putine daune decat adevarul, voi minti. Daca nu….n-o voi face. Voi spune adevarul.

Nu sunt, n-am fost si nu voi fi un sfant. Nici un ipocrit. Dar nu voi mai minti doar pentru a minti. Nu-ti voi spune ca te iubesc, daca n-o simt, nu-ti voi spune ca te urasc, daca nu e asa. Dar iti voi spune ca nu stiu, daca eu cred ca asta te protejeaza pe tine.

Minciuna face parte din noi, din viata noastra. Nu putem si nici nu cred ca ar fi bine sa traim fara ea. Dar putem incerca sa renuntam la minciunile ieftine, la minciunile fara substanta, la minciunile care ne fac sa credem in iluzia ca ne pot aduce beneficii. Daca reusim sa renuntam macar la astea, vom fi mai limpezi. Si noi si cei din jurul nostru.

Jurnalul unui infidel. Sexul si masinile japoneze.

sex in car

Am cunoscut-o la o petrecere. Era iarna. O stiam din vedere, o mai vazusem de vreo doua ori, dar niciodata nu era singura. Si nici eu. De aceasta data, amandoi eram fara partener. M-am bucurat. Ii surprinsesem privirea si mi-o sustinuse. A inteles ca o plac, a inteles ca o vreau. Bruneta, inalta, slabuta, sani mari, o fata acceptabila, un zambet frumos si o privire perversa.  Nu era ceea ce as defini drept o femeie frumoasa. Era in schimb, incitant de sexoasa si… constienta de asta, facea tot ceea ce putea mai bine ca sa-si puna in valoare aceasta “calitate”. Genul de femeie careia ii place sexul si nu se sfieste sa arate acest lucru.

Dupa ce a baut vreo doua pahare de martini, s-a dezlantuit. A inceput sa danseze. Se misca bine, atragea priviri, starnea dorinte. Am inceput sa dansam impreuna, iar chimia si-a intrat in rol. Isi lipise trupul de al meu, se unduia intr-un mod enervant de lasciv si ma privea din cand in cand in ochi. Ma excitase. Erectia mea devenise noul nostru partener de dans. Iar sanii ei, acoperiti de o rochie neagra mulata, se lasau striviti de pieptul meu. Sfarcurile devenisera obraznice si ma intepau incercand parca sa-mi aduca aminte ca sunt acolo. Si ca vor sa fie atinse, gustate, strivite de buze.

I-as fi tras-o acolo. In mijlocul petrecerii, pe masa, pe canapea, pe jos, afara in zapada…oriunde. Ii placea sa se joace cu mine. Imi simtise dorinta si-mi testa limitele. A inceput o suita de blues-uri pe care le-am dansat. Isi lipise buzele de ureche mea, dorind parca sa-mi spuna ceva. Dar nu-mi spunea nimic. Imi respira incet, umed, senzual in ureche. Ma electrocuta. Singurul gand pe care il aveam este ca trebuie sa o fut. Devenise o prioritate. Nimic altceva nu mai conta atunci. Am intrebat-o incet daca, atunci cand plecam, doreste sa o conduc acasa. Unul dintre beneficiile faptului ca nu consum alcool decat extrem de rar, este faptul ca pot duce femeile acasa cu masina. “Mi-ar placea“, mi-a raspuns bruneta uitandu-se la mine. Ne-am privit pret de vreo 5 secunde. Apoi amandoi am izbucnit in ras. Privirile noastre stabilisera ceea ce cuvintele inca nu rostisera. Vom face sex. In acea seara.

Dupa 30 de minute am plecat. Impreuna. Am stat putin in masina, asteptand sa se incalzeasca. Am apucat-o de cap si am sarutat-o patimas. Mi-a raspuns la fel. Ne-am imbratisat violent, ne-am amestescat mainile, ne cautam trupurile. Simteam ca fac implozie. Am tras scaunul brutal in spate, m-a eliberat si a inceput sa mi-o suga. Imi venea sa rup schimbatorul de viteze. Singurul lucru care m-a ajutat sa nu explodez spasmodic si rapid in gura sexoasei brunete, a fost ca ma gandeam la masinile americane. Mari si cu schimbator la volan. Ma gandeam cat de practice pot fi pentru sex. Eu in schimb, ma lasam absorbit de gura unei brunete, intr-o masina japoneza, care nu lasase suficient spatiu pentru astfel  de activitati. Constructorul japonez nu se gandise la asta. Ii uram in gand pe japonezi si lipsa lor de viziune si imaginatie sexuala.  Afara incepuse sa ninga usor, iar eu, in fata casei prietenilor mei, intr-o masina japoneza careia i se aburisera geamurile, ejaculam zgomotos in gura calda si primitoare a unei femei cu care dansasem foarte bine.

Am condus-o acasa, iar a doua seara ne-am vazut la mine. Aproape un an, feriti, ascunsi de ochii tuturor, am continuat sa ne vedem si sa facem cam toate lucrurile care se pot intampla intre un barbat si o femeie. Pana cand conjuctura ne-a fortat sa ne oprim.

Acum nu mai sunt suparat pe japonezi. Am descoperit ulterior pozitiile in care te poti bucura din plin de spatiul oferit de o masina japoneza. Totul este ca femeia sa aiba un pic de mobilitate, iar eu sa incerc sa n-o privesc tot timpul.

Jurnalul unui infidel. Aroganta unui “extraterestru”

3454261862_3df4c3329a

Astazi am cunoscut pe cineva. O persoana suficient de inteligenta ca sa ma atraga intr-o discutie agreabila. La inceput. Pana in momentul in care discutia a devenit pentru ea o competitie. O competitie neorganizata, nestabilita, spontana. O competitie la finalul careia eu trebuia sa-i recunosc superioritatea intelectuala si informationala. Intr-un mod umil, plecat, invins. Iar ea trebuia sa triumfe. Si pentru ca nu s-a intamplat asa, s-a suparat. Si a plecat revoltata. Ca nu m-am ridicat in picioare s-o aplaud. Ca nu m-am incovoiat impresionat de desteptaciunea ei.

Imi plac oamenii destepti, imi plac oamenii inteligenti, imi plac oamenii informati. Ii caut, le caut compania, invat lucruri, stochez informatii. Nu-mi plac insa, oamenii care epateaza. Care isi etaleaza desteptaciunea intr-un mod sufocant, agresiv. Care incearca sa-si subjuge interlocutorul indiferent de conjuctura in care se afla. Pe acestia ii taxez.  Sunt un tip direct. Si uneori, enervant de ironic. Nu vulgar, nu ieftin. Doar ironic. Asa s-a intamplat si astazi. Iar partenera mea superdotata n-a putut sa faca fata modului in care i-am temperat atitudinea de entitate extraterestra.

Nu consider modestia o virtute. Dimpotriva. De cele mai multe ori este un semn de slabiciune, de neincredere. In tine si capacitatile tale. Un amestec de teama, timiditate si rusine. Fata de cei din jur.

Dar atunci cand  lipsa modestiei se transforma in aroganta, atunci cand manifesti o superioritate astronomica fata de cel sau cei cu care vorbesti, atunci cand pozezi in detinatorul adevarului absolut in toate domeniile, in geniul care-si dedica putin timp muritorului de rand, atunci cand snobismul intelectual iti iese prin toti porii, nu te astepta sa-ti ridic osanele. Nu esti cea mai desteapta persoana din univers, nu stii totul. Te ascult, iti respect inteligenta, invat de la tine daca e cazul, dar nu ma pune la colt. Nu ma transforma intr-un discipol recunoscator.

In plus, de ce sa dezvalui de la inceput toate lucrurile pe care le stii? Maine ce-mi vei mai spune? Esti femeie. O aura de mister iti sporeste frumusetea. Si nu risti sa ma plictisesc repede de tine pentru ca nu mai ai ce sa-mi oferi.

Ei si celor ca ea, le spun un lucru pe care mi l-a spus cineva odata si mi l-am insusit ca atare.

“Poți gândi ce vrei, dar niciodată nu poți gândi tot ceea ce poate fi gândit”