Jurnalul unui infidel. Sexul si masinile japoneze.

sex in car

Am cunoscut-o la o petrecere. Era iarna. O stiam din vedere, o mai vazusem de vreo doua ori, dar niciodata nu era singura. Si nici eu. De aceasta data, amandoi eram fara partener. M-am bucurat. Ii surprinsesem privirea si mi-o sustinuse. A inteles ca o plac, a inteles ca o vreau. Bruneta, inalta, slabuta, sani mari, o fata acceptabila, un zambet frumos si o privire perversa.  Nu era ceea ce as defini drept o femeie frumoasa. Era in schimb, incitant de sexoasa si… constienta de asta, facea tot ceea ce putea mai bine ca sa-si puna in valoare aceasta “calitate”. Genul de femeie careia ii place sexul si nu se sfieste sa arate acest lucru.

Dupa ce a baut vreo doua pahare de martini, s-a dezlantuit. A inceput sa danseze. Se misca bine, atragea priviri, starnea dorinte. Am inceput sa dansam impreuna, iar chimia si-a intrat in rol. Isi lipise trupul de al meu, se unduia intr-un mod enervant de lasciv si ma privea din cand in cand in ochi. Ma excitase. Erectia mea devenise noul nostru partener de dans. Iar sanii ei, acoperiti de o rochie neagra mulata, se lasau striviti de pieptul meu. Sfarcurile devenisera obraznice si ma intepau incercand parca sa-mi aduca aminte ca sunt acolo. Si ca vor sa fie atinse, gustate, strivite de buze.

I-as fi tras-o acolo. In mijlocul petrecerii, pe masa, pe canapea, pe jos, afara in zapada…oriunde. Ii placea sa se joace cu mine. Imi simtise dorinta si-mi testa limitele. A inceput o suita de blues-uri pe care le-am dansat. Isi lipise buzele de ureche mea, dorind parca sa-mi spuna ceva. Dar nu-mi spunea nimic. Imi respira incet, umed, senzual in ureche. Ma electrocuta. Singurul gand pe care il aveam este ca trebuie sa o fut. Devenise o prioritate. Nimic altceva nu mai conta atunci. Am intrebat-o incet daca, atunci cand plecam, doreste sa o conduc acasa. Unul dintre beneficiile faptului ca nu consum alcool decat extrem de rar, este faptul ca pot duce femeile acasa cu masina. “Mi-ar placea“, mi-a raspuns bruneta uitandu-se la mine. Ne-am privit pret de vreo 5 secunde. Apoi amandoi am izbucnit in ras. Privirile noastre stabilisera ceea ce cuvintele inca nu rostisera. Vom face sex. In acea seara.

Dupa 30 de minute am plecat. Impreuna. Am stat putin in masina, asteptand sa se incalzeasca. Am apucat-o de cap si am sarutat-o patimas. Mi-a raspuns la fel. Ne-am imbratisat violent, ne-am amestescat mainile, ne cautam trupurile. Simteam ca fac implozie. Am tras scaunul brutal in spate, m-a eliberat si a inceput sa mi-o suga. Imi venea sa rup schimbatorul de viteze. Singurul lucru care m-a ajutat sa nu explodez spasmodic si rapid in gura sexoasei brunete, a fost ca ma gandeam la masinile americane. Mari si cu schimbator la volan. Ma gandeam cat de practice pot fi pentru sex. Eu in schimb, ma lasam absorbit de gura unei brunete, intr-o masina japoneza, care nu lasase suficient spatiu pentru astfel  de activitati. Constructorul japonez nu se gandise la asta. Ii uram in gand pe japonezi si lipsa lor de viziune si imaginatie sexuala.  Afara incepuse sa ninga usor, iar eu, in fata casei prietenilor mei, intr-o masina japoneza careia i se aburisera geamurile, ejaculam zgomotos in gura calda si primitoare a unei femei cu care dansasem foarte bine.

Am condus-o acasa, iar a doua seara ne-am vazut la mine. Aproape un an, feriti, ascunsi de ochii tuturor, am continuat sa ne vedem si sa facem cam toate lucrurile care se pot intampla intre un barbat si o femeie. Pana cand conjuctura ne-a fortat sa ne oprim.

Acum nu mai sunt suparat pe japonezi. Am descoperit ulterior pozitiile in care te poti bucura din plin de spatiul oferit de o masina japoneza. Totul este ca femeia sa aiba un pic de mobilitate, iar eu sa incerc sa n-o privesc tot timpul.

Jurnalul unui infidel. Aroganta unui “extraterestru”

3454261862_3df4c3329a

Astazi am cunoscut pe cineva. O persoana suficient de inteligenta ca sa ma atraga intr-o discutie agreabila. La inceput. Pana in momentul in care discutia a devenit pentru ea o competitie. O competitie neorganizata, nestabilita, spontana. O competitie la finalul careia eu trebuia sa-i recunosc superioritatea intelectuala si informationala. Intr-un mod umil, plecat, invins. Iar ea trebuia sa triumfe. Si pentru ca nu s-a intamplat asa, s-a suparat. Si a plecat revoltata. Ca nu m-am ridicat in picioare s-o aplaud. Ca nu m-am incovoiat impresionat de desteptaciunea ei.

Imi plac oamenii destepti, imi plac oamenii inteligenti, imi plac oamenii informati. Ii caut, le caut compania, invat lucruri, stochez informatii. Nu-mi plac insa, oamenii care epateaza. Care isi etaleaza desteptaciunea intr-un mod sufocant, agresiv. Care incearca sa-si subjuge interlocutorul indiferent de conjuctura in care se afla. Pe acestia ii taxez.  Sunt un tip direct. Si uneori, enervant de ironic. Nu vulgar, nu ieftin. Doar ironic. Asa s-a intamplat si astazi. Iar partenera mea superdotata n-a putut sa faca fata modului in care i-am temperat atitudinea de entitate extraterestra.

Nu consider modestia o virtute. Dimpotriva. De cele mai multe ori este un semn de slabiciune, de neincredere. In tine si capacitatile tale. Un amestec de teama, timiditate si rusine. Fata de cei din jur.

Dar atunci cand  lipsa modestiei se transforma in aroganta, atunci cand manifesti o superioritate astronomica fata de cel sau cei cu care vorbesti, atunci cand pozezi in detinatorul adevarului absolut in toate domeniile, in geniul care-si dedica putin timp muritorului de rand, atunci cand snobismul intelectual iti iese prin toti porii, nu te astepta sa-ti ridic osanele. Nu esti cea mai desteapta persoana din univers, nu stii totul. Te ascult, iti respect inteligenta, invat de la tine daca e cazul, dar nu ma pune la colt. Nu ma transforma intr-un discipol recunoscator.

In plus, de ce sa dezvalui de la inceput toate lucrurile pe care le stii? Maine ce-mi vei mai spune? Esti femeie. O aura de mister iti sporeste frumusetea. Si nu risti sa ma plictisesc repede de tine pentru ca nu mai ai ce sa-mi oferi.

Ei si celor ca ea, le spun un lucru pe care mi l-a spus cineva odata si mi l-am insusit ca atare.

“Poți gândi ce vrei, dar niciodată nu poți gândi tot ceea ce poate fi gândit”

Jurnalul unui infidel. Prietenia de dupa iubire. Un mit.

prem-220130618130335

Se spune ca doi fosti iubiti care au ramas prieteni, ori nu s-au iubit deloc ori inca se mai iubesc.

N-am crezut niciodata in prietenia de dupa iubire. Am incercat, am testat asta, dar n-a mers. Nu poti numi prieten pe cineva care ti-a fost iubit. Il poti numi fostul iubit… si atat. Iubirea a inclus si prietenia. A fost prietenul tau atunci cand il iubeai si te iubea. Nu mai este. Prietenii sunt altii. Pe el, introdu-l intr-o categorie privilegiata. A oamenilor pe care i-ai iubit. E adevarat, sunt o serie de factori care trebuie luati in seama. Daca a fost o despartire amiabila, daca a fost o despartire dureroasa, cat de lunga a fost relatia, cat de puternice au fost sentimentele, cum si-au impartit vina cei doi, aparitia unei terte persoane… si multe altele…

Nu pot sa generalizez aceasta teorie. O raportez la mine si experientele mele. Relatia de prietenie de dupa iubire este de fapt o bucatica de speranta. A unuia dintre cei doi. Ca lucrurile pot redeveni ceea ce au fost. Este de fapt iluzia ca vei suferi mai putin daca celalalt nu dispare brutal din viata ta. Ca-l stii acolo. Ca mai vorbesti cu el din cand in cand la telefon sau ca il vezi o data la doua luni la un suc. Ca il intrebi ce planuri de vacanta are cu altcineva. Ca te lauzi cu realizarea de la birou sau cu flirtul de la semafor. Te prefaci interesat de viata lui/ei fara tine, iti doresti sa-l intereseze viata ta fara el/ea. Te amagesti ca lucrurile nu s-au schimbat. Dar lucrurile nu sunt si nu vor mai fi niciodata la fel. Si nu vor evolua niciodata in bine.

Din punctul meu de vedere este doar o scuza cu care iti acoperi slabiciunea sau sentimentele inca existente. Este o neacceptare a sfarsitului. Este o prelungire a agoniei, o incercare de a salva ceva ce a murit cu mult timp in urma, o pierdere de vreme, un consum inutil de energie.

Ai trait o poveste de iubire. Las-o sa moara frumos, n-o acoperi de banal, de firesc, de uzual.

Daca despartirea a fost clara si n-a lasat loc de ambiguitati, atunci drumurile voastre impreuna au ajuns la final. Fara posibilitatea de a se mai intersecta emotional vreodata. Inceteaza sa mai privesti inapoi, intoarce capul si priveste inainte. Rupe-te de trecut, inchide-l in cutiuta cu amintiri si construieste-ti noi amintiri impreuna cu altcineva. Eu spun ca orice iubire incheiata, a fost o iubire care te-a pregatit pentru iubire. Si iubirea viitoare va fi cu siguranta mai frumoasa. Dar eu am fost si sunt un optimist.

O relatie de iubire care s-a terminat, nu se transforma in prietenie. Se transforma in amintire. Frumoasa sau urata. Depinde de modul in care s-a terminat.

Jurnalul unui infidel. Priveste-i privirea. Vei sti totul.

loving eyes

Weekend-ul trecut  am cunoscut un cuplu. Undeva la munte. Ne-am imprietenit destul de repede, iar seara, alintati de racoarea unui vant umed, am stat la povesti. Lampa sub care stateam, le lumina fetele. Imi placea sa-i privesc. Niste tipi foarte simpatici, impreuna de 16 ani, care se cunoscusera in facultate si se casatorisera dupa 5 luni. Am inceput sa discutam despre infidelitate, relatii, minciuni, iubire. El a spus ca n-a inselat-o niciodata. Mie, un tip care considera inselatul o stare de normalitate, lucrul asta mi se pare aproape imposibil de crezut. Evident, am incercat sa intru in profunzimile acestei declaratii a lui. Era un barbat bine, inteligent, placut, simtul umorului. Avea toate atuurile sa se faca placut de femei. Deci nu asta era motivul pentru care n-o inselase. Mi-a spus ca singurul motiv pentru care n-a simtit niciodata sa faca asta, este faptul ca o iubeste. “Ok, o iubesti. Dar au trecut 16 ani,  te-ai obisnuit cu ea, n-o mai iubesti ca atunci” i-am spus. Raspunsul lui m-a lasat fara replica . “E adevarat, au trecut 16 ani. N-o iubesc mai mult decat atunci…o iubesc pentru mai multe. Si nicio alta  femeie nu poate concura cu asta“. In clipa aceea, m-am uitat in ochii ei. S-au luminat. In lumina unei lampi, intr-o statiune montana, priveam fericirea din ochii unei femei. … Nu stiu daca el a spus adevarul, nici nu conta asta. Ceea ce conta era faptul ca ea il credea. Ochii ei mi-au spus ca ea credea acest lucru cu toata fiinta ei si il iubea enorm. M-am bucurat pentru iubirea lor si m-am gandit cat de mult imi plac femeile a caror privire vorbeste… si cat de putine femei a caror privire.. am “privit-o” de-adevaratelea, am cunoscut.

Jurnalul unui infidel. N-am timp sa-mi fie sila.

Ipocrizie

Dupa postarea de aseara, “Contabila si parcarea cu spatele”, am primit cateva mesaje pe pagina de Fb, de la niste domnite foarte ofensate, care m-au etichetat in diverse moduri. Am selectat cateva exemple, care mi s-au parut cele mai elocvente: “esti un mizerabil”, “scursura umana”, “frustrat plin de complexe”, “impotent”, “de o uratenie fara margini”, “bine ca nu sunt toti barbatii ca tine”, “esti cel mai prost dintre barbati”.

N-am primit nici macar un singur mesaj de la vreun barbat. Ceea ce m-a uimit de-a dreptul, este faptul ca, aceleasi doamne, cu cateva zile inainte, dupa diversele postari legate de dragoste, emotii, relatii, iubire, mi-au trimis cele mai frumoase si calde mesaje. In care imi spuneau cat de fascinate sunt, cat de frumos si sensibil sunt eu, ce suflet alb am, cum si-ar dori ele sa cunoasca omul din spatele monitorului, cat de romantic ar fi sa petrecem clipe in fata unui semineu si tot felul de astfel de cuvinte.

N-am raspuns in privat niciunui mesaj, pentru ca nu doream sa intru intr-un circuit interminabil de mesaje, in care sa ma justific in vreun fel pentru postarile mele. O fac acum…pentru toate cele care mi-au trimis astfel de mesaje, precum si pentru cele care ar fi avut de gand s-o faca.

In primul rand, postarea de aseara nu se diferentiaza in niciun fel de unele dintre postarile mele anterioare. Pe care, probabil nu le-au vazut distinsele mesagerite. Greseala mea, a fost ca atunci cand mi-am creat aceasta pagina, mi-am incarcat toate postarile de pe blog, in aceeasi zi. Celor care nu au vazut asta, le recomand sa le descopere, in josul acestei pagini de FB sau direct pe blog: http://povestiverzi.wordpress.com/

In al doilea rand, aceasta pagina se numeste “Jurnalul unui infidel”. Nu se numeste jurnalul unui bucatar, al unui electrician, al unui culegator de pere sau al unuia casatorit de mic. Este jurnalul unui barbat, care a fost preocupat, care a vrut sa afle , care a explorat universul feminin. Stiu ca pare greu de crezut, dar acest barbat a facut, face si va face (atata timp cat ii va permite componenta fizica) sex. Cu un anumit numar de femei. Mic sau mare, depinde la ce si la cine ne raportam. Si care, la fel de greu de crezut, a avut, a trait, a simtit diverse emotii. A iubit, a suferit, a plans, a fost fericit, a fost dezamagit. La fel ca fiecare dintre voi. Un barbat care nu si-a asteptat iubirea, ci a cautat-o. Iar in cautarea ei, a avut multe opriri. Un barbat care a incercat sa faca de fiecare data ceea ce a simtit, care nu si-a irosit anii in relatii de compromis sau de fatada, care nu s-a lasat sufocat de normele, principiile, cutumele, etica, judecatile lumii in care traieste, atat timp cat acestea nu erau in concordanta cu ceea ce simtea el.

Ceea ce vreau sa le transmit acestor neprihanite, acestor fecioare, acestor dudui invelite intr-o moralitate in care nu ma regasesc, este ca, am cunoscut femei ca ele. Femei care pozau in sfinte, in neatinse, in imaculate si care ajungeau sa faca sex cu mine si cu altii, de parca isi traiau ultima zi din viata. Daca scriu “fut” in loc de “dragoste” va oripliati, va lezeaza bunul simt, va zgarie urechile obisnuite cu romantism. Daca spun “limbi” in loc de “cunilingus”, imi trimiteti mesaje, ma etichetati, incercati sa ma convingeti de puritatea voastra si de uratenia mea morala.

Sunteti niste ipocrite. Priviti-va in oglinda si intrebati-va de cate ori v-ati dorit sa va futeti. Nebun, pasional, abandonate. De cate ori v-ati rusinat de gandurile voastre? De cate ori, in timp ce erati cu cel care va aducea prajituri si floricele, gandul vostru era indreptat catre un alt barbat?

Iar daca sunteti asa de revoltate de mine, de povestile mele, de limbajul meu, de ce niciuna dintre voi, nici macar una nu a dat “unlike” acestei pagini?  Sau de ce nu va creati o pagina proprie, in care sa povestiti cum a fost prima data cand ati facut dragoste in fundulet sau cand un barbat v-a atins cu limbuta pasarica?  Raspundeti-va singure la asta.

Imi vorbiti de sensibilitate si romantism? Poate ca sunt mai sensibil si mai romantic decat toti sensibilii pe care i-ati cunoscut voi. Faptul ca imi plac femeile, imi place sa fac sex, faptul ca mi-a dat D-zeu, ochi verzi si ceva in cap (asa cum imi spunea o d-ra dimineata), faptul ca dintotdeauna am avut o oarecare usurinta in a socializa, toate acestea… nu ma fac insensibil. Sinceritatea nu ma face insensibil. Lipsa de ipocrizie nu ma face insensibil. Dimpotriva.

Iar mesajele voastre, etichetele voastre, sentintele voastre, nu ma vor face sa fiu altfel. Voi scrie intotdeauna, despre ceea ce simt, exact asa cum simt s-o fac. Sunt  un povestitor mediocru. Dar ipocrizia voastra fara margini, ma face sa-mi doresc sa-mi depasesc conditia.

Si-mi doresc sa n-am timp sa-mi fie sila de ipocrizie.