Jurnalul unui infidel. Aroganta unui “extraterestru”

3454261862_3df4c3329a

Astazi am cunoscut pe cineva. O persoana suficient de inteligenta ca sa ma atraga intr-o discutie agreabila. La inceput. Pana in momentul in care discutia a devenit pentru ea o competitie. O competitie neorganizata, nestabilita, spontana. O competitie la finalul careia eu trebuia sa-i recunosc superioritatea intelectuala si informationala. Intr-un mod umil, plecat, invins. Iar ea trebuia sa triumfe. Si pentru ca nu s-a intamplat asa, s-a suparat. Si a plecat revoltata. Ca nu m-am ridicat in picioare s-o aplaud. Ca nu m-am incovoiat impresionat de desteptaciunea ei.

Imi plac oamenii destepti, imi plac oamenii inteligenti, imi plac oamenii informati. Ii caut, le caut compania, invat lucruri, stochez informatii. Nu-mi plac insa, oamenii care epateaza. Care isi etaleaza desteptaciunea intr-un mod sufocant, agresiv. Care incearca sa-si subjuge interlocutorul indiferent de conjuctura in care se afla. Pe acestia ii taxez.  Sunt un tip direct. Si uneori, enervant de ironic. Nu vulgar, nu ieftin. Doar ironic. Asa s-a intamplat si astazi. Iar partenera mea superdotata n-a putut sa faca fata modului in care i-am temperat atitudinea de entitate extraterestra.

Nu consider modestia o virtute. Dimpotriva. De cele mai multe ori este un semn de slabiciune, de neincredere. In tine si capacitatile tale. Un amestec de teama, timiditate si rusine. Fata de cei din jur.

Dar atunci cand  lipsa modestiei se transforma in aroganta, atunci cand manifesti o superioritate astronomica fata de cel sau cei cu care vorbesti, atunci cand pozezi in detinatorul adevarului absolut in toate domeniile, in geniul care-si dedica putin timp muritorului de rand, atunci cand snobismul intelectual iti iese prin toti porii, nu te astepta sa-ti ridic osanele. Nu esti cea mai desteapta persoana din univers, nu stii totul. Te ascult, iti respect inteligenta, invat de la tine daca e cazul, dar nu ma pune la colt. Nu ma transforma intr-un discipol recunoscator.

In plus, de ce sa dezvalui de la inceput toate lucrurile pe care le stii? Maine ce-mi vei mai spune? Esti femeie. O aura de mister iti sporeste frumusetea. Si nu risti sa ma plictisesc repede de tine pentru ca nu mai ai ce sa-mi oferi.

Ei si celor ca ea, le spun un lucru pe care mi l-a spus cineva odata si mi l-am insusit ca atare.

“Poți gândi ce vrei, dar niciodată nu poți gândi tot ceea ce poate fi gândit”

Jurnalul unui infidel. Prietenia de dupa iubire. Un mit.

prem-220130618130335

Se spune ca doi fosti iubiti care au ramas prieteni, ori nu s-au iubit deloc ori inca se mai iubesc.

N-am crezut niciodata in prietenia de dupa iubire. Am incercat, am testat asta, dar n-a mers. Nu poti numi prieten pe cineva care ti-a fost iubit. Il poti numi fostul iubit… si atat. Iubirea a inclus si prietenia. A fost prietenul tau atunci cand il iubeai si te iubea. Nu mai este. Prietenii sunt altii. Pe el, introdu-l intr-o categorie privilegiata. A oamenilor pe care i-ai iubit. E adevarat, sunt o serie de factori care trebuie luati in seama. Daca a fost o despartire amiabila, daca a fost o despartire dureroasa, cat de lunga a fost relatia, cat de puternice au fost sentimentele, cum si-au impartit vina cei doi, aparitia unei terte persoane… si multe altele…

Nu pot sa generalizez aceasta teorie. O raportez la mine si experientele mele. Relatia de prietenie de dupa iubire este de fapt o bucatica de speranta. A unuia dintre cei doi. Ca lucrurile pot redeveni ceea ce au fost. Este de fapt iluzia ca vei suferi mai putin daca celalalt nu dispare brutal din viata ta. Ca-l stii acolo. Ca mai vorbesti cu el din cand in cand la telefon sau ca il vezi o data la doua luni la un suc. Ca il intrebi ce planuri de vacanta are cu altcineva. Ca te lauzi cu realizarea de la birou sau cu flirtul de la semafor. Te prefaci interesat de viata lui/ei fara tine, iti doresti sa-l intereseze viata ta fara el/ea. Te amagesti ca lucrurile nu s-au schimbat. Dar lucrurile nu sunt si nu vor mai fi niciodata la fel. Si nu vor evolua niciodata in bine.

Din punctul meu de vedere este doar o scuza cu care iti acoperi slabiciunea sau sentimentele inca existente. Este o neacceptare a sfarsitului. Este o prelungire a agoniei, o incercare de a salva ceva ce a murit cu mult timp in urma, o pierdere de vreme, un consum inutil de energie.

Ai trait o poveste de iubire. Las-o sa moara frumos, n-o acoperi de banal, de firesc, de uzual.

Daca despartirea a fost clara si n-a lasat loc de ambiguitati, atunci drumurile voastre impreuna au ajuns la final. Fara posibilitatea de a se mai intersecta emotional vreodata. Inceteaza sa mai privesti inapoi, intoarce capul si priveste inainte. Rupe-te de trecut, inchide-l in cutiuta cu amintiri si construieste-ti noi amintiri impreuna cu altcineva. Eu spun ca orice iubire incheiata, a fost o iubire care te-a pregatit pentru iubire. Si iubirea viitoare va fi cu siguranta mai frumoasa. Dar eu am fost si sunt un optimist.

O relatie de iubire care s-a terminat, nu se transforma in prietenie. Se transforma in amintire. Frumoasa sau urata. Depinde de modul in care s-a terminat.

Jurnalul unui infidel. Priveste-i privirea. Vei sti totul.

loving eyes

Weekend-ul trecut  am cunoscut un cuplu. Undeva la munte. Ne-am imprietenit destul de repede, iar seara, alintati de racoarea unui vant umed, am stat la povesti. Lampa sub care stateam, le lumina fetele. Imi placea sa-i privesc. Niste tipi foarte simpatici, impreuna de 16 ani, care se cunoscusera in facultate si se casatorisera dupa 5 luni. Am inceput sa discutam despre infidelitate, relatii, minciuni, iubire. El a spus ca n-a inselat-o niciodata. Mie, un tip care considera inselatul o stare de normalitate, lucrul asta mi se pare aproape imposibil de crezut. Evident, am incercat sa intru in profunzimile acestei declaratii a lui. Era un barbat bine, inteligent, placut, simtul umorului. Avea toate atuurile sa se faca placut de femei. Deci nu asta era motivul pentru care n-o inselase. Mi-a spus ca singurul motiv pentru care n-a simtit niciodata sa faca asta, este faptul ca o iubeste. “Ok, o iubesti. Dar au trecut 16 ani,  te-ai obisnuit cu ea, n-o mai iubesti ca atunci” i-am spus. Raspunsul lui m-a lasat fara replica . “E adevarat, au trecut 16 ani. N-o iubesc mai mult decat atunci…o iubesc pentru mai multe. Si nicio alta  femeie nu poate concura cu asta“. In clipa aceea, m-am uitat in ochii ei. S-au luminat. In lumina unei lampi, intr-o statiune montana, priveam fericirea din ochii unei femei. … Nu stiu daca el a spus adevarul, nici nu conta asta. Ceea ce conta era faptul ca ea il credea. Ochii ei mi-au spus ca ea credea acest lucru cu toata fiinta ei si il iubea enorm. M-am bucurat pentru iubirea lor si m-am gandit cat de mult imi plac femeile a caror privire vorbeste… si cat de putine femei a caror privire.. am “privit-o” de-adevaratelea, am cunoscut.

Jurnalul unui infidel. N-am timp sa-mi fie sila.

Ipocrizie

Dupa postarea de aseara, “Contabila si parcarea cu spatele”, am primit cateva mesaje pe pagina de Fb, de la niste domnite foarte ofensate, care m-au etichetat in diverse moduri. Am selectat cateva exemple, care mi s-au parut cele mai elocvente: “esti un mizerabil”, “scursura umana”, “frustrat plin de complexe”, “impotent”, “de o uratenie fara margini”, “bine ca nu sunt toti barbatii ca tine”, “esti cel mai prost dintre barbati”.

N-am primit nici macar un singur mesaj de la vreun barbat. Ceea ce m-a uimit de-a dreptul, este faptul ca, aceleasi doamne, cu cateva zile inainte, dupa diversele postari legate de dragoste, emotii, relatii, iubire, mi-au trimis cele mai frumoase si calde mesaje. In care imi spuneau cat de fascinate sunt, cat de frumos si sensibil sunt eu, ce suflet alb am, cum si-ar dori ele sa cunoasca omul din spatele monitorului, cat de romantic ar fi sa petrecem clipe in fata unui semineu si tot felul de astfel de cuvinte.

N-am raspuns in privat niciunui mesaj, pentru ca nu doream sa intru intr-un circuit interminabil de mesaje, in care sa ma justific in vreun fel pentru postarile mele. O fac acum…pentru toate cele care mi-au trimis astfel de mesaje, precum si pentru cele care ar fi avut de gand s-o faca.

In primul rand, postarea de aseara nu se diferentiaza in niciun fel de unele dintre postarile mele anterioare. Pe care, probabil nu le-au vazut distinsele mesagerite. Greseala mea, a fost ca atunci cand mi-am creat aceasta pagina, mi-am incarcat toate postarile de pe blog, in aceeasi zi. Celor care nu au vazut asta, le recomand sa le descopere, in josul acestei pagini de FB sau direct pe blog: http://povestiverzi.wordpress.com/

In al doilea rand, aceasta pagina se numeste “Jurnalul unui infidel”. Nu se numeste jurnalul unui bucatar, al unui electrician, al unui culegator de pere sau al unuia casatorit de mic. Este jurnalul unui barbat, care a fost preocupat, care a vrut sa afle , care a explorat universul feminin. Stiu ca pare greu de crezut, dar acest barbat a facut, face si va face (atata timp cat ii va permite componenta fizica) sex. Cu un anumit numar de femei. Mic sau mare, depinde la ce si la cine ne raportam. Si care, la fel de greu de crezut, a avut, a trait, a simtit diverse emotii. A iubit, a suferit, a plans, a fost fericit, a fost dezamagit. La fel ca fiecare dintre voi. Un barbat care nu si-a asteptat iubirea, ci a cautat-o. Iar in cautarea ei, a avut multe opriri. Un barbat care a incercat sa faca de fiecare data ceea ce a simtit, care nu si-a irosit anii in relatii de compromis sau de fatada, care nu s-a lasat sufocat de normele, principiile, cutumele, etica, judecatile lumii in care traieste, atat timp cat acestea nu erau in concordanta cu ceea ce simtea el.

Ceea ce vreau sa le transmit acestor neprihanite, acestor fecioare, acestor dudui invelite intr-o moralitate in care nu ma regasesc, este ca, am cunoscut femei ca ele. Femei care pozau in sfinte, in neatinse, in imaculate si care ajungeau sa faca sex cu mine si cu altii, de parca isi traiau ultima zi din viata. Daca scriu “fut” in loc de “dragoste” va oripliati, va lezeaza bunul simt, va zgarie urechile obisnuite cu romantism. Daca spun “limbi” in loc de “cunilingus”, imi trimiteti mesaje, ma etichetati, incercati sa ma convingeti de puritatea voastra si de uratenia mea morala.

Sunteti niste ipocrite. Priviti-va in oglinda si intrebati-va de cate ori v-ati dorit sa va futeti. Nebun, pasional, abandonate. De cate ori v-ati rusinat de gandurile voastre? De cate ori, in timp ce erati cu cel care va aducea prajituri si floricele, gandul vostru era indreptat catre un alt barbat?

Iar daca sunteti asa de revoltate de mine, de povestile mele, de limbajul meu, de ce niciuna dintre voi, nici macar una nu a dat “unlike” acestei pagini?  Sau de ce nu va creati o pagina proprie, in care sa povestiti cum a fost prima data cand ati facut dragoste in fundulet sau cand un barbat v-a atins cu limbuta pasarica?  Raspundeti-va singure la asta.

Imi vorbiti de sensibilitate si romantism? Poate ca sunt mai sensibil si mai romantic decat toti sensibilii pe care i-ati cunoscut voi. Faptul ca imi plac femeile, imi place sa fac sex, faptul ca mi-a dat D-zeu, ochi verzi si ceva in cap (asa cum imi spunea o d-ra dimineata), faptul ca dintotdeauna am avut o oarecare usurinta in a socializa, toate acestea… nu ma fac insensibil. Sinceritatea nu ma face insensibil. Lipsa de ipocrizie nu ma face insensibil. Dimpotriva.

Iar mesajele voastre, etichetele voastre, sentintele voastre, nu ma vor face sa fiu altfel. Voi scrie intotdeauna, despre ceea ce simt, exact asa cum simt s-o fac. Sunt  un povestitor mediocru. Dar ipocrizia voastra fara margini, ma face sa-mi doresc sa-mi depasesc conditia.

Si-mi doresc sa n-am timp sa-mi fie sila de ipocrizie.

Jurnalul unui infidel. Gelozia. Iubire cu lanturi.

woman in chains

Fiecare dintre noi a iubit, fiecare dintre noi a avut momente in care a fost deranjat de o privire, un gest, o vorba a cuiva, adresata persoanei pe care o iubeam in momentul respectiv. Eu consider asta o bucatica de firesc, de normalitate, atata timp cat se desfasoara in limite rezonabile si nu devine ceva patologic.

Am fost acum cativa ani la o nunta. Intr-o localitate de langa Ploiesti. Am avut drept partener o femeie frumoasa, imbracata intr-o rochie extrem de sexi, o femeie dupa care barbatii intorceau capul. Imi placea sentimentul. Faptul ca femeia cu care eram, era dorita mai mult sau mai putin fatis de barbatii din jur, imi dadea un sentiment de mandrie, de putere, de siguranta. Aveam o relatie de aproape un an, ne simteam bine, ne era bine.

La un moment dat, unul dintre “colegii” mei de masa, m-a intrebat daca ii permit sa danseze cu ea. “Atata timp cat ea isi doreste asta, din partea mea, nu e nicio problema” i-am raspuns zambind. A invitat-o la dans, ea a acceptat civilizat si au inceput sa danseze. Se canta o suita de blues-uri. La finalul primului dans, ea a vrut sa se retraga, dar individul a tinut-o de mana, fortand-o practic sa mai danseze cu el. Calmul si toleranta nesimtirii, nu sunt neaparat cele doua virtuti majore ale mele. Am reusit sa ma stapanesc, am asteptat civilizat sa se termine dansul, iar la finalul acestuia m-am ridicat, l-am apucat discret, dar ferm de mana pe individ si i-am spus ca e suficient. M-a privit in ochi, care sunt convins ca nu erau foarte prietenosi in acel moment, mi-a multumit pentru permisiune si mi-a soptit incet la ureche “si eu as fi gelos cu o femeie ca ea“. Nu i-am raspuns, am dansat cu partenera mea si am terminat nunta fara incidente.  Pe drumul de intoarcere, ea ma tot tachina. “Gelosule… gelosule… esti gelos… deci ma iubesti“. A devenit inutil sa-i spun ca ceea ce se intamplase acolo nu avea legatura cu gelozia. Ci cu bunul simt si respectul.

Am cunoscut femei geloase, femei care incercau sa-mi controleze miscarile, actiunile, activitatile. Dar n-au apucat sa-si dezvolte aceasta gelozie. Nu le-am permis sa o faca. Sunt un spirit liber, iar femeile care au incercat sa ma lege, m-au pierdut inainte sa ma aiba. Daca am ajuns sa iubesc o femeie suficient de mult incat sa-i spun tot ceea ce fac, ii spun intotdeauna adevarul. N-am pozat niciodata in vreun monument de fidelitate, n-am elaborat niciodata strategii complicate pentru a-mi minti partenera. Daca femeia de langa mine s-a simtit pregatita pentru raspunsuri, a pus intrebarile.

Am cunoscut de asemenea si femei si barbati, carora  gelozia partenerului le transformase viata intr-un calvar. Parteneri care le monitorizau fiecare miscare, fiecare vorba, fiecare secunda. Care le verificau fiecare coltisor de intimitate, de la geanta, telefon, buzunare, masina, pana la adresele electronice, conturi sau orice forma virtuala de exprimare.

Freud spunea ca gelozia este un sentiment necesar. Dovada sta faptul ca intalnim acest sentiment descris in toate culturile, pe toate meridianele. Cu toate acestea, gelozia dusa la extrem nu are nimic de-a face cu sentimentele de iubire, ea fiind doar semnul propriei noastre nesigurante.

In lucrarile sale, Freud distinge trei feluri de gelozie:

• gelozia normala, concurentiala – apare in conditiile in care o persoana isi identifica in mod inconstient partenerul cu unul din parinti. In acest caz gelozia apare ca o teama de a pierde ceva din sanul familiei;

• gelozia proiectata – apare atunci cand persoana geloasa isi banuieste partenerul de infidelitate, in conditiile in care el insusi este infidel;

• gelozia deliranta – apare chiar fara nici un motiv.

Pentru cei care sufera de gelozie patologica, indiferent de forma, o consultatie la psiholog este absolut necesara. Gelozia poate fi invinsa. Trebuie doar ca tu, cel care esti victima acestui fel de agresiune, sa iei atitudine. Sa spui stop. Daca-ti pasa de partener, convinge-l sa ceara ajutor de specialitate sau mergeti impreuna la un consilier.  Daca nu-ti pasa, paraseste-l.

Putem iubi liber, putem iubi frumos, putem iubi adevarat, putem avea incredere, fara sa facem praf viata partenerului nostru sau propria noastra viata.