Din prima, mă crede curvă. Dar din a doua?

Jurnalul unui infidel blogToţi vrem să facem sex. Cu cei care ne plac. Ăsta e un adevăr care poate fi contestat doar de cei cu probleme medicale. Nu întotdeauna oamenii pe care-i plăcem ne plac şi ei la rândul lor. Nu întotdeauna cei cu care vrem să facem sex îşi doresc acelaşi lucru de la noi. Dar nu voi vorbi acum despre asta. Mi s-a întâmplat deseori să fiu refuzat de femei cu care mă întâlneam pentru prima dată, pentru simplul motiv că era prima dată. Chiar dacă între noi exista suficientă chimie, chiar dacă dorinţa reciprocă de a face sex ne ieşea printre nasturii de la haine, chiar dacă exista locaţia şi conjunctura favorabilă. Trebuie să ne mai cunoaştem. Să mai ieşim împreună. Asta era justificarea lor. Dacă respectiva îmi plăcea suficient de mult încât să îmi doresc să-i văd aluniţă de pe sân şi fluturaşul de pe fese, atunci ne revedeam. Şi în mare parte din cazuri, a doua oară se întâmpla neîntâmplatul. Ne despărţeam zâmbind şi lăsam destinul să decidă dacă ne mai vedem vreodată sau nu. Nu ştiu ce origini are prejudecata asta, nu ştiu cum s-a format, dar mi se pare o mare prostie şi de fiecare dată am încercat s-o combat. De ce femeia crede că dacă ar face sex la prima întâlnire, respectivul o va considera o femeie de moravuri uşoare, facilă, ieftină? Iar dacă face sex la a doua întâlnire, atunci e privită ca o femeie respectabilă? Sau la a treia? O imagine total deformată. Nu există un minim de întâlniri pe care ar trebui să le ai pentru a face sex. Dacă te culci cu el din prima, ar putea crede că eşti o femeie deschisă, sigură, care ştie ce vrea şi face ce simte. Şi că îl placi. Şi s-ar putea dezvolta o relaţie între voi. Dacă faci pe inabordabila (sexual vorbind), şi tot amâni momentul, există varianta în care îi poţi deveni obiectiv. Iar în momentul în care l-a atins şi-a pierdut interesul pentru un posibil viitor cu tine.
Trebuie să înţelegi tu, femeie, că un bărbat ajunge să te iubească după ce face sex cu tine. Niciodată înainte. Aşa că scoate-ţi din cap prostia că te crede curvă dacă te sexezi din prima cu el. Depăşeşte cutumele şi fă ceea ce simţi, când simţi. Faptul că îţi impui să nu te culci cu el la prima întâlnire, chiar dacă simţi asta, nu-ţi oferă garanţia că te va lua de nevastă la a doua.

Eram pregătit pentru adevărul din ochii ei.

N-am anunţat-o că vin. Am ajuns la ea imediat după prânz, gândindu-mă că îi fac o bucurie. Aşa cum s-a mai întâmplat. Îmi plăcea să-i văd strălucirea din ochi atunci când o surprindeam cu apariţia mea. Aşa a fost şi de data asta. Aveam o relaţie cu ea de aproape doi ani. Mi-a deschis, mi-a sărit în braţe şi m-a sărutat. Pregătea cafeaua. Pentru cine faci cafea? am întrebat-o. Pentru tine, simţeam că vei veni, mi-a răspuns visătoare. M-am aşezat confortabil pe canapeaua din living, mi-am aprins o ţigară şi am deschis discuţia despre planurile de weekend. Trebuia să plecăm la Paris. Un city break, trei zile, prima noastră ieşire în afara ţării. Nu cred că trecuseră 5 minute de când ajunsesem şi a sunat interfonul. Aştepţi pe cineva?  Nu!, mi-a răspuns mirată. Am deschis eu. În pragul uşii, un tip, cu un buchet de lalele şi o pungă de plastic plină cu căpşuni. Instantaneu, văzându-mă, zâmbetul cu care venise i s-a transformat într-o grimasă. S-a recomandat, l-am poftit înăuntru şi am privit reacţia ei. A rămas mută de uimire. Era fostul ei prieten, un tip cu care nu se mai văzuse de multă vreme, cu care mai vorbea din când în când la telefon şi care, la fel ca mine, se hotărâse să-i facă o surpriză. Îi adusese flori şi căpşuni de la părinţii lui de la ţară. Cel puţin aşa susţinea el. Îi priveam pe amândoi. Erau stânjeniţi. Era o atmosferă încărcată, iar lucrurile păreau a fi cu totul altfel decât erau prezentate. I-am spus ei să-l servească pe tip cu o cafea, dar el s-a scuzat elegant, spunând că a fost doar în trecere, îşi cere scuze că ne-a deranjat şi trebuie să plece. Am zâmbit, i-am mulţumit pentru căpşuni iar în următorul minut ieşea pe uşă.

Să concluzionez… ajung la tine fără să-ţi spun, te găsesc pregătind cafeaua la prânz (deşi tu nu eşti o mare băutoare de cafea), în 5 minute vine fostul tău prieten pe care spui că nu l-ai mai văzut de cel puţin doi ani, îţi aduce flori şi căpşuni, sunteţi copleşiţi de moment, el se scuză şi pleacă, eu rămân cu tine. Coincidenţă sau acţiune programată? Adevăr sau minciună? Trebuia să decid rapid ce să cred, înainte ca lucrurile să degenereze şi să intru într-un carusel al scenariilor din care sigur n-aş mai fi ieşit împreună cu ea. Aveam în faţă o femeie care nu mă minţise niciodată, o femeie alături de care trecusem prin întâmplări care simţeam că ne sudaseră relaţia. Eram eu, ea şi o situaţie. Stătea în faţa mea împietrită, aşteptând parcă ghilotina cuvintelor ce aveau să vină. Am aşezat-o lângă mine, i-am prins capul între mâini, am rugat-o să mă privească şi i-am spus că în ciuda aparenţelor, în ciuda situaţiei cel puţin bizare, îi pun o singură întrebare. Îl aşteptai? Mi-a răspuns cu vocea gâtuită de emoţie că nu. Că oricât de ciudat pare, el a trecut absolut întâmplător, neaşteptat şi nedorit. I-am mulţumit pentru răspuns, am luat-o în braţe, iar ea a început să plângă. Nu putea crede că mi-a fost suficient un singur răspuns pentru a trece peste o situaţie care ar fi putut deveni nefericită pentru amândoi. În weekend am plecat la Paris, iar ulterior totul s-a desfăşurat absolut firesc. Fără frustrări sau reproşuri.

Am fost înşelat şi probabil voi mai fi, dar unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat în toţi aceşti ani de alambic relaţional, este că mult mai uşor poţi înşela efectiv decât poţi minţi despre asta. Şi că sunt momente în care îi forţăm pe cei din jur să ne spună o minciună pe care o credem în locul unui adevăr care ni se pare imposibil de crezut. Aşa că, într-o situaţie ce pare iraţională, înainte de a lua o decizie radicală, fii o secundă raţional şi gândeşte-te la cel de lângă tine, la precedente, la sentimente, la încredere şi viitor.