Ce ai primit de sărbători? O depresie. Împachetată frumos.

depresie-de-revelion
Sărbătorile. Perioada din an în care se presupune că toţi suntem mai liniştiţi, mai buni, mai fericiţi. Ştiţi cum se termină urările de sărbători… “bla,bla,bla… alături de cei dragi!”. Dar dacă nu suntem alături de cei dragi? Dacă cei lângă care suntem nu suplinesc lipsa celui care nu e? Ce se întâmplă atunci?
Depresia. Asta se întâmplă. De sărbători, celor care sunt deja depresivi li se acutizează starea, iar cei care n-au cunoscut starea, o descoperă. Este perioada din an în care vulnerabilităţile de orice natură, ajung să doară. Şi să preseze. Emoţional şi mental. Este perioada în care neajunsurile capătă forţa unei viituri căreia trebuie să i te opui. Sunt mulţi care reuşesc să se opună. Şi mulţi care nu reuşesc. Tulburări, tristeţi, depresii, tentative de sinucidere şi chiar sinucideri. Oameni care se luptă şi oameni care nu se luptă. Sau se luptă şi pierd. Unii definitiv. Dar toate acestea nu sunt decât strigăte de ajutor. Pe unele le auzim şi ne pasă, pe altele le auzim şi nu ne pasă. Poate că pe unele nu le auzim deloc. Pentru că aceşti oameni strigă şoptit. Şi speră ca noi ceilalţi, noi cei pentru care sărbătorile sunt motiv de bucurie, să îi auzim. Şi să le fim alături. Să le acordăm atenţie, să-i scoatem din ghearele depresiei care îi încolăceşte precum o caracatiţă. Să-i ajutăm, să-i facem să se simtă importanţi. Sunt nenumărate cauzele care pot aduce un om în pragul unei depresii… sau mai rău. Eu nu voi vorbi decât despre depresia din dragoste. Toţi o ştim, aproape toţi ne-am întâlnit cu ea cel puţin o dată. Am simţit pe pielea mea ce înseamnă să petreci noaptea de revelion singur. Faptul că n-am putut fi cu femeia pe care o iubeam, m-a făcut să-mi doresc să nu fiu cu nimeni. Şi a fost dureros. Am plâns. Cei care au citit cartea ştiu despre noaptea aceea. Nu vreau s-o descriu. Deşi e o singură noapte, deşi sunt doar câteva ore, simbolistica acestei nopţi asupra mentalului nostru, poate fi devastatoare. Nu e o luptă cu timpul, e o luptă cu tine. Şi deseori asta este cea mai grea bătălie pe care o duc oamenii. Îmi amintesc de o prietenă care a avut o relaţie cu un tip căsătorit şi care… înainte cu vreo lună de primul revelion peste care trebuia să treacă fără el, brava spunându-mi că se va duce într-un club, cu o mulţime de prieteni, se va distra şi va trece uşor peste noaptea aceea. Eu şi apoi realitatea imediat următoare am contrazis-o. După revelion s-au despărţit. Noaptea aceea a marcat-o într-un mod pe care nu l-a anticipat. Ce poţi face să nu păţeşti aşa, atunci când nu poţi fi cu cel pe care îl iubeşti? Din păcate… nimic. Poţi doar diminua efectul. Dacă eşti suficient de puternic psihic, dacă îl iubeşti suficient de mult, dacă ştii că te iubeşte, dacă îl simţi alături chiar dacă nu e lângă tine, dacă reuşeşti să-ţi bagi în căpşor că este doar o noapte atunci vei trece mai uşor. Te va durea tristeţea, dar nu te va sfâşia depresia. Dacă nu… atunci pregăteşte-te pentru cea mai urâtă noapte din viaţa ta. Şi încearcă să nu rămâi singur. Stai între prieteni, chiar dacă simţi că n-ai ce să cauţi acolo. Poate fi mai safe pentru tine. Cei care au trecut prin asta ştiu despre ce vorbesc. Şi apoi… în prima dimineaţă din ianuarie, depresia se va diminua în intensitate. Iar tu îţi vei spune că a fost primul şi ultimul revelion pe care l-ai petrecut aşa. Ai timp încă un an de zile să-ţi pregăteşti o nouă noapte de revelion. Asta dacă nu va exista cineva care, gândindu-se la oamenii trişti în această perioadă, va desfiinţa noaptea de revelion.

6 Replies to “Ce ai primit de sărbători? O depresie. Împachetată frumos.”

  1. Mda, din nefericire cunosc foarte bine despre ce vorbesti mai sus. E primul an din ultimii 6 cand nu am facut o (criza) depresie si de sarbatorile astea. Am stat singura 2 ani de sarbatorile de iarna, singura fara nimeni, Craciun si revelion. E crunt! Noaptea de revelion nu e la fel ca celelalte in care esti singur. Atunci simti mai mult nevoia sa fii rasfatat, iubit, ocrotit….sunt o multime de stari emotionale foarte puternice care te incarca si mai mult daca esti singur. Noroc ca eu nu sunt genul care accepta sinuciderea. Desi mi-a trecut prin minte de cateva ori, nu numai de revelion. Ideal e sa ai pe cineva drag langa tine, cu conditia ca acel cineva sa stie prin ce treci….ca sa nu creada ca esti nebun. Daca nu se poate, poti incerca sa te rogi sa treaca acele ore mai repede. Nu trec, dar puterea sugestiei face minuni uneori.

  2. Mi-a plăcut: ,,Ştiţi cum se termină urările de sărbători… “bla,bla,bla… alături de cei dragi!”. ,, :))))))))))))))))) Eu cred că bla, bla-urile înseamnă altceva. Totodată, se presupune că în preajma sărbătorilor de iarnă, în special în perioada Crăciunului, suntem alături de cei dragi nouă – familia (pe care expeditorul o cunoaște și căreia îi transmite – în acest fel – prin intermediul aceluiași mesaj, gânduri bune). Până la urmă bla, bla-urile INSEAMNĂ CĂ PERSOANA X S-A GÂNDIT LA TINE într-o zi specială. Și asta este tot ce contează! Ar trebui să apreciezi gestul în sine.

  3. Este pentru prima oara cand ma gandesc intens la sensul adevarat al “depresiei de sarbatori”. Cumva, neavand contact cu sentimentele astea, de fel, aveam impresia ca este o expresie inventata. Realizez acum ca exista si este reala.

    Am si solutia: se poate face un cerc al depresivilor de sarbatori, eventual sa faca revelionul impreuna. Poare asa unii se vor salva. Poate.

  4. Hm…
    Scot acum din memoria de lunga durata amintirea durerii data de singuratatea sarbatorilor traite, nu intr-un an, ci in patru! O singuratate asumata cu buna stiinta, evident pe fondul unei mari iubiri. Din partea mea! Din partea lui… nu stiu.

    In primul an, tin minte ca i-am trimis sms cu “La multi ani!”. La care nu a raspuns. Peste zile, cand ne-am revazut, mi-a spus distant si deranjat ca… era cu familia lui. Ceva de genul “stai deoparte de altarul sfant al familiei mele!”.

    Am iertat si am continuat sa-l iubesc. Chiar daca nu mai tine minte primul nostru sarut. Chiar daca nu mai tine minte mai nimic din acele timpuri.

    Dupa patru ani a venit catre mine. Si-a parasit “altarul” (ala sfant de care vorbeam putin mai sus!) si am incercat sa formam o familie.

    Nu am reusit.

    Iar acum, platind pentru dragostea mea frauduloasa dintr-o tinerete care mi se pare atat de indepartata, ma regasesc abandonata, singura, cu sufletul vraiste. Si cu prea multa durere si prea multi ani in inima si in suflet ca sa mai cred ca voi putea iubi vreodata.

    Asta merit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *