Prapastia dintre bine si extraordinar

Ieri m-am intalnit absolut intamplator, la o banca, cu o femeie din trecutul meu nu foarte indepartat. O femeie care a insemnat foarte mult pentru mine, o femeie alaturi de care am trait momente unice si de care m-am despartit. Pentru ca asta stiu sa fac. Sa ma despart. Atunci cand ei nu i-a mai ajuns povestea si a vrut viata. A vrut realul, palpabilul, concretul. M-am speriat si am fugit. M-am gandit ca voi fi bine. Apoi am fost trist, am vrut sa o sun, sa o caut, sa ma intorc… dar… sunt condamnat sa fiu dominat de orgoliu. Ma ajuta sa ma despart, sa scurtez suferinta si sa-mi transform iubirile in amintiri. Imi urasc orgoliul. Dar niciodata n-am cerut ajutor sa-l infrang. In fine… nu despre asta vreau sa vorbesc. Ci despre faptul ca amandoi ne-am bucurat foarte tare de revedere. Am vrut sa o sarut, dar am sfarsit cu o stanjenitoare imbratisare. Ne-am asteptat si am iesit din banca impreuna. Am inceput sa mergem. Fara nicio tinta.. in gol… unul langa celalalt. 

-Esti bine?… asta a fost cea mai simpla si seaca intrebare pe care am putut sa o pun. 
Eram apasati de moment… iar eu incercam sa-mi opresc amintirile cu ea. Ma simteam sufocat.
-Nu, nu sunt bine. 
Raspunsul ei am simtit ca ma ingheata.
-Am suferit mult, sa stii. Nu trebuia sa se intample asa.
-Stiu. Si eu am suferit.
-De ce nu mi-ai spus? De ce nu te-ai intors? Tu ai ales sa pleci. I s-au umezit ochii. N-a trebuit sa o privesc ca sa stiu asta. Am facut eforturi sa nu plang in mijlocul strazii. Imi venea sa o iau in brate, sa-mi cer iertare si sa ne intoarcem in trecutul in care eram noi doi si atat. Sunt un las. N-am facut nici asta.
-Am incercat sa-mi continui viata, am cunoscut pe cineva, am sperat ca voi uita totul. Dar n-am putut. Il minteam si pe el si pe mine. Iar intr-o zi n-am mai putut sa mint si ne-am despartit. Mi-a parut rau… dar mi-a parut si bine. Eram din nou singura. Dar eram eu, cea neprefacuta. Nu, nu-mi e bine. Ma afund in munca, sperand ca intr-o zi il voi intalni pe el. Atat. Tu?
– Eu… ce?
– Tu esti bine?
– Sunt in regula. 
I-am povestit de lucrurile de care ma ocup si am incercat sa umplu timpul cu banalitati. 
-Ai acelasi numar de telefon?
-Da, doar femeile le mai schimb din cand in cand. N-a ras. Doamneee… ce gluma tampita am facut. Ce idiot sunt!
-Poate te sun intr-o zi si iesim undeva. Eu mi-am schimbat numarul de telefon, dar iti voi trimite un mesaj inainte.
-M-as bucura tare sa o faci. 
 
Am luat-o din nou in brate. De aceasta data ne-am lipit corpurile si ne-am strans tare.
Am privit-o indepartandu-se. Si m-a cuprins o tristete dureroasa. Am vrut sa strig dupa ea. Sa-i spun ca nu sunt bine, ca imi pare tare rau si ca-mi e dor de ea. N-am facut-o. Mi-am aprins o tigara, m-am sprijinit de o masina, am oftat prelung si mi-a fost ciuda pe mine. Ca sunt un om slab. Ca n-am curajul sa spun ce simt. Mi-a venit in minte ca cineva mi-a spus odata ca imi ascund vulnerabilitatile in spatele infidelitatii. Poate ca asa este. Habar n-am. 
Stiti… de cate ori nu auzim in jur expresia “lasa, ca va fi bine”. Asa mi-am spus si eu atunci si in multe alte dati. Asa le-am spus multor femei. Dar daca “binele” de care tot auzim, nu ne ajunge? Daca “binele” asta ne face sa constientizam ca am dat cu piciorul extraordinarului?
Nu stiu daca ma va suna. Nici macar nu stiu ce voi face daca o va face. Stiu insa ca voi avea din nou o noapte grea. O noapte in care nu voi putea sa dorm pentru ca nu am loc in pat din cauza amintirilor. 

2 Replies to “Prapastia dintre bine si extraordinar”

  1. Te admir pt ca nu ai făcut-o. Pt ca nu te-ai întors în locul de unde ai mai plecat și alta data… Prima data e greu când pleci, e greu sa nu te întorci, e greu sa conștientizezi de ce trebuie sa nu te întorci… Tu ii spui orgoliu, eu ii spun instinct, inima care știe, simte, ca nu acolo e locul ei deși corpul și mintea râvnesc la trupul acela cald și familiar. Rupe bucăți din tine, tine-ți orgoliul cât casa poporului și las-o sa treacă mai departe, sa treacă peste…
    Nu e orgoliu, e ceva mai presus de noi care știe ca acolo nu e locul nostru și ca am putea face mai mult rău decât bine, într-un final.
    Noapte…. înțeleaptă sa ai

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.