Sunt cel mai simplu bărbat din lume

Jurnalul unui infidel blog
Cu câteva zile înainte de lansare, conjunctural, cineva mi-a prezentat o domnişoară.
Ştii, el e tipul ăla, infidelul, căruia i-ai citit postările de pe blog. Îţi aduci aminte? Da, spuse ea. Îmi face plăcere să te cunosc. Şi mă privi. Brunetă, păr lung şi drept, ochi negri. Frumoasă. Genul de frumuseţe rece, neinspirantă, distantă. Aşa am perceput-o atunci. Şi mie îmi pare bine că îmi cunosc un cititor. Poate singurul, i-am spus zâmbind. După cele câteva clipe de curtoazie impusă, am început să discutăm. Ne-am legat de postările mele, m-a întrebat de carte. Povesteam liber despre multe. Bruneta din faţa mea, începuse să se simtă bine. Iar frumuseţea ei devenise caldă. Am plăcut-o. Mă uitam la ea şi îmi lăsam imaginaţia să o aşeze goală pe un pat. Aş fi făcut sex cu ea într-o seară ploioasă, la lumina unei lumânări care să mă ajute să-i desluşesc formele. Flirtam cu ea. Destul de discret, fiind foarte atent la discuţie. Mi-am dorit s-o impresionez, s-o fac să mă placă. S-o pregătesc pentru ziua în care îi voi face o propunere la limita indecenţei, iar ea va accepta zâmbind. Ne-am simţit bine, iar la finalul discuţiei, mi-a spus că sunt un tip complex, întortocheat, greu de descifrat, dar asta îi place. Şi speră să ne revedem curând. Am zâmbit şi am asigurat-o că ne vom revedea. După lansare, atunci când mă voi mai linişti, o voi suna. N-am sunat-o. Încă.

După ce ne-am despărţit, m-am gândit cât de complex şi întortocheat sunt. I-am părut aşa, doar pentru că am vrut să par aşa. Trebuia să acumulez puncte, s-o câştig, s-o fac să mă vrea. Nu-mi puteam etala simplitatea, sperând că va fi fascinată şi se va culca cu mine. Mi-am adus aminte de o întâmplare, care m-a făcut să înţeleg cât de simplu şi previzibil sunt.
Acum vreo patru ani, într-o noapte în care eram certat cu somnul, butonam televizorul întins leneş pe canapea. Am ajuns pe Discovery, unde instantaneu, chipul unui bărbat mi-a umplut ecranul. Era un tip a cărui privire m-a făcut să devin atent. Avea nişte ochi mari albaştri, care păreau că ies din ecran şi mă privesc. Iar tipul spune: Priveşte-mă. Îţi voi citi gândurile. Eşti atât de simplu pentru mine. L-am privit atent. Spune-mi o culoare. Eu, singur în living, la 3 dimineaţa, am început să vorbesc cu televizorul. Roşu! îi spun tipului de dincolo de ecran. Spune-mi o floare. Trandafir, îi răspund. Spune-mi o unealtă. Ciocan, îi spun amuzându-mă de dialogul meu virtual. Acum priveşte-mă atent şi gândeşte-te la ce mi-ai spus.
Ai spus roşu, trandafir, ciocan
, îmi spune bărbatul din televizor.
Mi-a îngheţat zâmbetul. Am simţit un fior rece pe şira spinării, am simţit că nu sunt singur în casă, m-a cuprins o teamă inexplicabilă.
Iar bărbatul cu ochi albaştri mă privea. O privire inumană. Totul a durat vreo 20 de secunde. Apoi tipul a izbucnit în râs. Şi a spus: dacă ai răspuns roşu, trandafir, ciocan, nu te îngrijora. Pot să pariez că eşti bărbat. Un bărbat simplu, uşor de citit. Tu şi ceilalţi aproape 90% dintre cei care răspund la întrebările acestea. În acel moment am simţit că-mi vine să sparg televizorul. Şi eu care mă consideram un special, un complex. Mi-a fost ciudă pe răspunsurile mele, pe simplitatea mea, pe banalul meu. M-a luat somnul după două ore şi câteva ţigări.
A doua zi, marcat de întâmplarea din seara trecută, am vrut să verific. Mai bine n-o făceam. M-am întâlnit cu o doamnă, pe care o suspectam de ceva vreme de o inteligenţă care-mi plăcea. I-am pus aceleaşi întrebări. Ce credeţi că mi-a răspuns? Verde, mac, foarfecă.
What?? Cum naiba s-a întâmplat asta? Nici măcar un răspuns previzbil! Mi-a demonstrat o dată în plus, cât de complexe şi greu de înţeles sunt femeile. Simplitatea bărbaţilor devenise din nou, evidentă.

Ceea ce vreau să vă spun, doamnelor şi domnişoarelor, este că bărbaţii sunt simpli. Trebuie doar să le găseşti ADN-ul comun, matricea după care sunt construiţi, fundamentul gândurilor lor. Dacă vei găsi asta, restul e: Roşu, Trandafir, Ciocan.
 
Recenzii despre cartea “Jurnalul unui Infidel” aici
 
Comanda acum cartea

5 Replies to “Sunt cel mai simplu bărbat din lume”

  1. Este posibil, dragă scriitorule, să fi și tu un berbecuț, ca mine? Adică ești în zodia Berbec?
    Mersic pt. răspuns!

    1. Nu, nu e berbec. E fecioara. Imi cer scuze ca intervin si raspund in numele altcuiva, dar nu m-am putut abtine. Din ce am citit pana acum pe blog ( si nu cred ca au ramas postari necitite), asta am inteles. Daca am inteles gresit, imi cer scuze, altfel, cu placere 😀

  2. Multumesc! Eram destul de nu stiu cum azi si ma plimbam virtual printre postarile/textele tale. Intotdeauna cand am o stare ciudata fac asta pentru ca am constatat ca textele tale au efect terapeutic asupra mea. La fel a fost si azi. Am ajuns la textul de mai sus si la final am izbucnit in ras.
    Sa ai o duminica (ce a mai ramas din ea) frumoasa si o saptamana de vis!

  3. Foarte frumoasa aceasta postare…nu stiu cum si de unde te inspiri. As putea spune ca e una dintre cele mai frumoase. (din cele pe care le-am urmarit..:-)….)Seara de duminica linistita!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *