Dragii mei,
Pe cei mai multi dintre voi nu va cunosc si probabil n-o sa va cunosc vreodata. Cei mai multi dintre voi nu ma cunosc si probabil nu ma vor cunoaste niciodata. Sunt doar un tip care scrie cateva randuri, iar voi sunteti niste oameni care printr-un click, v-ati asigurat intaietatea in a citi randurile mele. Blogul a implinit patru luni, iar pagina de FB, va implini in curand trei luni. Luni in care eu am scris, unii dintre voi au citit, iar o particica dintre cei care au citit au apreciat randurile mele. Despre ceilalti, nu stiu ce sa spun… pentru ca nu mi-au spus niciodata ce cred. In ultima perioada, numarul celor care m-au sfatuit sa scriu o carte, a crescut. Am depasit faza in care cei apropiati mie, cei care stiau o mare parte din povestile mele, dar care, atunci cand le-au vazut asezate pe hartie, m-au sfatuit sa scriu o carte. Si ma refer la persoane a caror capacitate intelectuala trece dincolo de subiectivismul unei relatii de prietenie. Am ajuns la varsta la care pot lua o decizie responsabila, o decizie cu influente emotionale reduse, o decizie pe care nimeni nu are dreptul s-o catalogheze ca fiind un capriciu. Nu sunt ipocrit, nu sunt arogant, nu gandesc mercantil. Poate ca vorbele celor din jur, incurajarile lor, mi-au gadilat ego-ul, dar nu m-au facut sa ies din sfera rationalului. Nu sunt un scriitor. N-am aceasta pretentie de la mine. Cineva mi-a spus ca sunt un scriitor mediocru. M-a bucurat aprecierea si m-a flatat. Sunt un tip care scrie mediocru. Dar nu sunt un scriitor. Sunt doar un barbat care-si scrie propriile povesti. Povestile unor relatii interumane. Povesti care s-au transformat in experiente de viata, povesti care m-au facut sa fiu fericit, sa fiu trist, sa iubesc, sa urasc, sa nu-mi pese, sa plang, sa rad, sa visez. Sunt povestile, e viata, sunt trairile, sunt emotiile, sunt gandurile mele. Deciziile pe care le-am luat atunci m-au influentat, mi-au schimbat viata, m-au facut sa devin ceea ce sunt si sa gandesc asa cum o fac acum. Multi dintre voi, sunt convins, se regasesc in povestile mele. Oameni care au trait ceea ce am trait eu, care au simtit ceea ce am simtit eu. Care au fost tristi sau fericiti in acelasi timp cu mine, fara sa stie de existenta mea.
Am hotarat sa scriu o carte. O carte care se va numi, evident, “Jurnalul unui infidel”. O carte care va contine o parte dintre povestile de pe blog, alte povesti pe care le-am scris deja, dar nu le voi posta niciodata in virtual si povesti pe care le voi scrie. Nu stiu inca daca va fi o carte publicata in format digital sau fizic. Nu stiu daca va fi o carte care va fi citita si de altcineva in afara de prietenii mei. Nu stiu daca va fi cineva care sa dea cativa lei pentru povestile unui necunoscut. Dar stiu ca am nevoie sa fac asta. Simt ca trebuie sa fac asta. Pentru mine.
Daca va exista o singura persoana, care va citi o poveste, iar acea poveste o va ajuta sa ia decizia corecta intr-o anumita situatie, eu voi fi multumit. Celor care vor dori sa judece sau sa interpreteze decizia mea, le spun ca pentru fiecare lucru in viata exista cel putin doua alegeri. Alegerea mea este sa scriu, alegerea voastra este sa cititi sau nu. O ecuatie simpla. Celor care cred ca nu este cea mai proasta dintre ideile mele, le multumesc pentru suport. Sper sa duc la bun sfarsit aceasta idee.
Va multumesc pentru ca m-ati citit.
P.S. Astept idei pentru coperta 🙂
Joia trecută, pe 26 iunie, s-a încheiat campania de promovare a cărţii ”Jurnal unui Infidel”, desfăşurată prin intermediul Blog Awards. Le mulţumesc tuturor bloggerilor participanţi. Au fost o mulţime de articole bune şi n-a fost o sarcină uşoară să desemnez câştigătorul.
