Împacă-te cu el în primul minut. Veți avea timp să vă cereți iertare după.

Te-ai îndrăgostit. Acum iubeşti. Fluturaşi, libelule, vrăbiuţe. Totul e frumos, totul e pictat. El şi-a făcut o breşă în universul tău şi pe negândite a devenit întregul tău univers. Eşti norocoasă şi invidiată. Eşti fericită şi neatentă. Nu-ţi pasă. Tu, el şi iubirea voastră îţi asigură suficiența pe care ai căutat-o întotdeauna. Ceea ce scapi din vedere este că ai devenit vulnerabilă. Şi mai prostuță. Şi asta în condiţiile în care IQ-ul tău a rămas la fel. Eşti ca un copil bolnav de autism. Fericit în globuleţul lui. Diferenţa este că el nu şi-a dorit să fie aşa, iar tu ai căutat cu disperare să ţi se întâmple. Nu te îngrijora. Nu eşti singura care trăieşte asta. Şi eu, şi ea, şi el am trecut prin aşa ceva. Iubirea este singura formă de prostie pe care o căutăm mereu. Ne-o asumăm, o arătăm, ne mândrim cu ea. Prietenii nu te mai recunosc. Îţi spun că te-ai schimbat şi vor să îţi arate ei calea. Îi ignori. Sunt invidioşi pe iubirea ta, aşa îţi spui. Tu eşti la fel, ei nu pot înţelege. Este explicaţia care te ajută să nu dai explicaţii. Dar tu ştii că nu mai eşti la fel. Iubirea te-a schimbat. Faci lucruri de care nu te credeai capabilă. Accepţi lucruri pe care nu credeai vreodată că le vei accepta. Sacrifici lucruri. Toate pentru iubire. Toate pe altarul iubirii. Îţi doreşti să nu se termine niciodată. Ceea ce trăieşti tu este unic. Incomensurabil. Dar…

Într-o zi vine ziua. Ziua în care te cerţi cu el. Dintr-un motiv serios sau dintr-o banalitate. A greşit el sau ai greşit tu. Unul dintre voi cedează şi pleacă. Ori se lasă orbit de orgoliu, ori nu ştie să-şi ceară iertare sau aşteaptă ca celălalt s-o facă. E prima dimineaţă în care nu vorbiţi. Mă va suna el, gândeşti. Dar el nu sună. La prânz devii îngrijorată, iar seara te cuprinde teama. Adormi greu. Îţi e dor. Priveşti telefonul a cărui luminiţă nu se aprinde. Eşti tristă. Ţi se umezesc ochii. Mă va suna mâine. Mă iubeşte. Ăsta e gândul cu care adormi. Nici în dimineaţa următoare nu sună. Începe bătălia orgoliilor. Care sună primul a pierdut lupta. Aşa te-a învăţat pe tine mama sau prietena cea mai bună. Încerci să rezişti. Nici nu te mai interesează a cui a fost vina. Vrei doar să vorbeşti cu el. Să te ţină în braţe aşa cum o făcea, să te sărute aşa cum o făcea, să-ţi vorbească aşa cum o făcea. Dar asta nu se întâmplă. Ai cearcăne, dormi puţin, nu mănânci. Prietenii pe care i-ai neglijat când erai cu el, te observă. Le pasă şi vor să te ajute. Va fi bine…, nu te merită,… vei găsi un altul mai bun, îți spun ei. Ție îţi e teamă de depresie, dar laşi săptămâna să se scurgă. Te scurgi şi tu cu ea. Iei telefonul. Gândul că nu ţi-ar răspunde îţi paralizează simţurile. Telefonul sună. El îţi răspunde. Eşti gâtuită de emoţie şi habar n-ai ce să-i spui. Iartă-mă. Vreau să ne împăcăm. Asta te auzi spunând. Apoi îl întrebi când vă vedeţi. El îţi spune că te va suna. Are o săptămână plină şi n-are timp. Simţi că ăsta e începutul sfârşitului. Te împotriveşti. Seara îi trimiţi mesaj. Îţi răspunde cu un sec noapte bună. Eşti debusolată. A trecut doar o săptămână. A doua zi îl suni din nou. Îl rogi să vă vedeţi. Strecori câteva lacrimi. Cedează. Vă vedeţi seara. Se comportă destul de rece deşi ţie îţi vine să-l iei în braţe. Îţi spune că e mai bine să luaţi un pic de pauză, să vă limpeziţi, să vă sedimentaţi trăirile. Eşti în genunchi. Realizezi că vrea să vă despărţiţi, refuzi să accepţi asta. Începi să lupţi pentru relaţia ta. Spui lucruri, faci lucruri. De care nu te credeai capabilă. La fel ca la început, doar că în alt registru de data asta. Plângi, implori, te umileşti, te depersonalizezi. Dar nu-ţi pasă. Iar el nu te mai vrea. V-aţi despărţit. Eşti seacă, fadă, vidată emoţional. Intri în depresie. Dacă durează mai mult de trei luni, devine patologic şi ai nevoie de ajutor de specialiate. Eşti alt om. Eşti un om modificat de iubire şi transormat de lipsa ei. De ce ai ajuns aici?

Pentru că ai lăsat orgoliul să câştige bătălia cu iubirea. Iar el şi-a adjudecat fiecare secundă pe care l-ai lăsat să o acapareze. Când ai realizat, a fost târziu. Dacă te-ai fi împăcat atunci, lucrurile ar fi fost altfel. Dacă îţi pasă de iubire, nu lăsa orgoliului şansa să decidă. Pentru că deciziile vor fi în defavoarea ta. Nu lăsa timpul să treacă. Pentru că timpul în aceste cazuri lucrează împotriva ta. Îl iubeşti, iartă-l sau cere-ţi iertare, dar fă-o repede. Sau asumă-ţi posibila despărţire şi mergi înainte.

Jurnalul unui infidel. Noua iubire din vechea gara de provincie

old-railway-station-ron-shoshani

Traiesti o mare iubire. Inchizi ochii si te vezi alaturi de ea peste ani. Si intr-o zi, totul se spulbera. Esti devastat, trist, lipsit de speranta. Te gandesti ca nu vei mai iubi, ca nu vei mai avea niciodata langa tine iubirea alaturi de care sa te proiectezi in viitor. Te simti precum un calator abandonat pe peronul unei vechi gari de provincie. Prin care nu mai trece niciun tren. Nici macar nu te ridici de pe banca sa privesti de-a lungul sinelor. Nici macar nu te gandesti sa pleci din acea gara spre alta, prin care trec trenuri. Privesti in gol. Tu… omul fara tren… omul fara iubire. Omul fara speranta. Omul care crede ca biletul lui spre fericire a ramas in buzunarul ei. Iar ea a plecat cu ultimul tren. Dar… in timp ce gandurile tale zac amestecate cu pietrele dintre sine, auzi un suierat. Esti sfarsit, esti fara vlaga, dar instinctul de conservare te face sa te ridici de pe banca. Ai simturile ascutite la maxim. Ii vezi lumina, ii simti puterea. Ingheti la gandul ca ar putea trece fara sa se opreasca si te asezi pe sine. Mori sau te urci in el. Si trenul opreste. In el este o noua speranta. In el este un alt zambet, cu un alt bilet, pentru o alta fericire. Te urci in el si pleaca. Peronul pustiu pe care ai zacut abandonat, se face mic. Te uiti dupa el. Il petreci cu privirea pana nu-l mai zaresti deloc. Incepi sa-l uiti. Te lasi prins in vartejul noii tale calatorii. Privesti pe geam, in timp ce iubirea cea noua iti mangaie sufletul. Iti doresti ca acest tren sa nu se mai opreasca niciodata. Inchizi ochii si te vezi alaturi de ea peste ani. Si atunci… zambesti si iti aduci aminte de peronul pe care iubirea te-a abandonat. Si te bucuri ca a facut-o. Pentru ca altfel, tu nu te-ai fi putut bucura nicodata de noua ta calatorie. Care ti se pare mai fascinanta decat toate celelalte. Si intelegi atunci, ca intotdeauna, prin orice veche gara de provincie, va mai trece un tren. Si dupa orice sfarsit, va veni un nou si frumos inceput. Si dupa orice iubire, va veni alta. Ai curaj. Asteapt-o.