Jurnalul unui infidel. Protectia anonimatului.

pride-and-prejudice-954183_1280_554
Anonim (DEX) – “Care rămâne neștiut, necunoscut; fără personalitate.”

Traim lucruri, gandim lucruri, spunem lucruri. Le spunem celor din jur, ni le spunem noua insine. Dar le spunem vreodata in totalitate? Le spunem vreodata dezvelite de ambalajul stralucitor al prejudecatilor? Lor sau noua. Nu, nu le spunem. Nici macar noua. Pentru ca ne-ar speria, pentru ca ne-ar face sa ne fie rusine, pentru ca ne-ar fi teama ca gandurile noastre sa nu se auda. Mintim, tradam, inselam, manipulam. Atunci cand altii spun lucrurile pe care noi le gandim sau le facem, ne bucuram. Dar e o bucurie fatarnica, ascunsa. Pentru ca noi nu ne putem bucura la vedere. Pentru ca ne-ar fi frica. Frica de stigmatizarea multimii. Pentru ca multimea n-are voce, multimea n-are ganduri. Multimea se lasa condusa de norme, reguli, moralitate, traditii si prejudecati. Multimea e un tot, e o masa fara personalitate. Multimea nu ne arata cu degetul, nu ne omoara cu pietre. Pentru ca noi suntem multimea. Si asta ne face sa ne simtim in siguranta. Ne ofera protectia anonimatului. Ne amagim gandind ca asa trebuie sa fie. Ca putem fi noi, cei care gandim, cei care avem curajul sa ne exprimam gandurile, cei care avem personalitate, doar in intimitatea noastra. Ca atunci cand ne simtim in siguranta, putem lasa masca pe care o folosim in multime si putem redeveni. Ne putem revolta, ne putem opune, putem gandi liber, putem vorbi liber. Chiar daca nu ne aude nimeni. Chiar daca nimanui nu-i pasa. Si asta ne asigura o senzatie de suficienta. Ca a doua zi, sa ne putem aseza din nou peste fata, peste ganduri, peste personalitate, masca. Si sa ne ocupam cuminti locul in multime. In multimea care ne primeste cu caldura. Pentru ca multimea, nu minte, nu fura, nu inseala, nu tradeaza. In multime toti sunt albi, toti sunt puri. Chiar daca tu faci lucrurile astea, multimea nu ti le recunoaste si nu ti le condamna. Pentru ca tu faci parte din ea, iar ea te-a asumat. Daca cineva din afara, isi recunoaste slabiciunile, viciile, gandurile, trairile, nu mai conteaza ca tu faci la fel, simti la fel, traiesti la fel. Nu-ti poti permite sa arati ca-i dai dreptate. Teama de a fi aruncat afara din multime, iti paralizeaza curajul de a incerca sa iesi din ea. Si atunci te imbraci cu ipocrizia care te defineste, iti unesti vocea cu a multimii si strigi. Strigi impotriva celui care a avut curajul sa spuna ca e altfel. Chiar daca “altfel” inseamna la fel ca tine.
Apoi ajungi acasa, te privesti in oglinda, iti este greata de lipsa ta de curaj, dar iti spui ca n-ai fi avut cum sa fii altfel. Ai ales ca si astazi sa fii anonim. Si adormi.

Jurnalul unui infidel. “Eu sunt barbat. Ea e femeie.”

RoosterSF1

Sunt barbat adevarat”, imi spuse el. “Adica?”, l-am intrebat. “Adica, nu-i spun ca o iubesc, nu-i arat ca-mi pasa, nu-i ofer tandretea si plangacioseniile alea care, chipurile, plac femeilor. Nu plang in fata ei, nu sufar in fata ei, nu-mi arat slabiciunile in fata ei. N-o rasfat si o alint cand am chef. Pentru ca doar asa o poti tine langa tine. Trebuie sa inteleaga ca eu sunt barbat si ea e femeie. Altfel… si-o ia in cap. Tu vorbesti prea frumos, le gadili, le povestesti de sentimente, le asculti. Iar femeile slabe de inger, cedeaza si se culca cu tine.” Asta mi-a spus aseara un amic, care nu ma cunoaste suficient de bine si care a ajuns sa citeasca Jurnalul.

Dragul meu, daca tu crezi ca a fi barbat adevarat, inseamna toate lucrurile pe care mi le-ai insirat mai sus, atunci… recunosc… n-am fost si nu-mi doresc sa fiu vreodata un astfel de barbat. Si-ti mai spun ceva: foarte multe dintre femeile cu care m-am culcat, erau sotiile sau prietenele unor barbati adevarati ca tine.

Nu invat si nu educ pe nimeni. N-am fost, nu sunt si nu voi fi vreo autoritate morala in domeniu. Doar vreau sa spun acestor barbati adevarati, ca… din cand in cand… e bine sa se opreasca din… barbatie, si sa priveasca femeia de langa ei. Sa-i vorbeasca, sa o asculte, sa o tina in brate, sa o alinte, sa o mangaie, sa o priveasca in ochi si sa-i spuna “te iubesc”. Nu este o dovada de slabiciune sau lipsa de barbatie. Dimpotriva.

Altfel, tu cel care esti barbat adevarat, risti sa ramai acelasi barbat adevarat, dar singur.