Cartea, curierul și mesajul.

curier jurnal

Astăzi am avut o zi aglomerată. La un moment dat am primit un telefon de la editură, spunându-mi că cei de la Fan Courier au contactat de câteva ori o persoană care a comandat cartea şi nu au dat de ea. În fine, eram prea prins cu altceva ca să rezolv asta. După vreo trei ore m-a sunat un curier de-al lor să-mi spună acelaşi lucru. Fiind vorba de plată ramburs, probabil sunt mai plini de zel. Am pus mâna pe telefon şi fără să mă gândesc prea mult, i-am trimis mesaj respectivei doamne. De pe telefonul meu personal. În mai puţin de cinci minute, am primit un mesaj: “am intrat în posesia cărţii, de fapt sunt la pagina 64…”. M-am amuzat şi mi-am văzut de treabă. Acum vreo 30 de minute, am primit un nou mesaj de la aceeași doamnă, pe care vreau să-l împărtăşesc cu voi. Şi nu pentru că sunt ipocrit şi postez mesaje care sună bine, ci pentru două motive. Unul dintre ele este să o felicit pentru răbdarea de a scrie un sms atât de lung (îmi putea trimite mesaj pe Fb sau scrie pe site), iar al doilea este de fapt o întrebare pentru cei care au citit cartea. Există o poveste, în două părţi, “Să iubeşti de două ori… aceeaşi femeie”, care s-a terminat foarte trist pentru mine. Vreau să vă întreb, dacă ceea ce a făcut “fata cu păr auriu” vi s-a părut o glumă. Atât.
Vă arăt şi vouă mesajul doamnei, căreia îi mulţumesc foarte mult. Cuvintele ei mă onorează.

“Mda… am terminat, după părerea mea, primul volum din seria “Jurnalul unui infidel”… cred că am trecut prin câteva stări citind cartea, de la puţină revoltă (dată de francheţe, stil tranşant, lipsă de empatie, aş putea spune, coloana vertebrală de steel veritabil – paradoxal) la un pic de jubilare (dată de gluma fetei cu păr auriu) la o emoţie ce te strânge de gât şi te lasă fără aer (dată de iubirea pură, un infidel fidelizat până la…tot, foarte tare asta) la câteva lacrimi citind “ea nu avea nevoie de un partener de sex, ci de un prieten, eu nu am putut să fiu prietenul ei” (o fi ştiind subconştientul meu ceva), ar mai fi câte ceva… ideea e, că toţi oamenii, indiferent de cât de puternici, direcţi, tranşanţi, fideli sau infideli sunt, toţi au suflete sensibile şi absolut toţi vor şi caută iubire, fiecare în stilul propriu. Mi-a făcut plăcere să citesc şi să înţeleg câteva lucruri în viziunea masculină,ceea ce e foarte bine. Mâine o voi reciti, cred că mi-au mai scăpat câteva chestii. De la mine un review pozitiv.”

 
Recenzii despre cartea Jurnalul unui infidel aici
 
Comanda acum cartea

Jurnalul unui infidel. Potrivirea propriei nepotriviri.

img_3649

Îi vezi în jur. Pe stradă, în magazine, în restaurante, în metrou, în cercul de prieteni. Un el şi o ea, pe care tu îi priveşti şi îi consideri total nepotriviţi. Te întrebi ce cauta împreună. Te uiţi la tine şi-ţi spui că tu ai fi mai potrivit să fii cu femeia de lângă el, că tu te-ai încadra mai bine în poză alături de bărbatul de lângă ea. Îi judeci, le dispreţuieşti în gând nepotrivirea. Refuzi să crezi că îi leagă sentimente, atracţie, plăcere sau dorinţă. Stabileşti tu motivul legăturii dintre ei. Bani, poziţie, avantaje, favoruri, sex. Stabileşti evidenţa care-ţi menajează neputinţa propriilor tale frustrări.
Tu şi relaţia ta, fostă sau actuală, sunteţi reperul unei relaţii adevărate. Cei pe care-i priveşti, cei pe care-i judeci, cei pe care-i condamni, sunt două piese imperfecte într-un puzzle nepotrivit.
Aşa gândeşti.
Dar tu cine eşti? Cine îţi dă ţie dreptul să-i judeci pe ei? De unde ştii tu care sunt lucrurile care îi leagă? Cum stabileşti tu câtă dragoste, dorinţă, afecţiune, pasiune, înţelegere, adoraţie sau respect există între ei? Mandatul fericirii lor nu este în posesia ta.
Aşa că, înainte de a judeca ceea ce vezi, înainte de alege să crezi fără să ştii, priveşte-te. Judecă-ţi propria viaţă şi potriveşte-ţi propriile nepotriviri.

Jurnalul unui infidel. Aroganta unui “extraterestru”

3454261862_3df4c3329a

Astazi am cunoscut pe cineva. O persoana suficient de inteligenta ca sa ma atraga intr-o discutie agreabila. La inceput. Pana in momentul in care discutia a devenit pentru ea o competitie. O competitie neorganizata, nestabilita, spontana. O competitie la finalul careia eu trebuia sa-i recunosc superioritatea intelectuala si informationala. Intr-un mod umil, plecat, invins. Iar ea trebuia sa triumfe. Si pentru ca nu s-a intamplat asa, s-a suparat. Si a plecat revoltata. Ca nu m-am ridicat in picioare s-o aplaud. Ca nu m-am incovoiat impresionat de desteptaciunea ei.

Imi plac oamenii destepti, imi plac oamenii inteligenti, imi plac oamenii informati. Ii caut, le caut compania, invat lucruri, stochez informatii. Nu-mi plac insa, oamenii care epateaza. Care isi etaleaza desteptaciunea intr-un mod sufocant, agresiv. Care incearca sa-si subjuge interlocutorul indiferent de conjuctura in care se afla. Pe acestia ii taxez.  Sunt un tip direct. Si uneori, enervant de ironic. Nu vulgar, nu ieftin. Doar ironic. Asa s-a intamplat si astazi. Iar partenera mea superdotata n-a putut sa faca fata modului in care i-am temperat atitudinea de entitate extraterestra.

Nu consider modestia o virtute. Dimpotriva. De cele mai multe ori este un semn de slabiciune, de neincredere. In tine si capacitatile tale. Un amestec de teama, timiditate si rusine. Fata de cei din jur.

Dar atunci cand  lipsa modestiei se transforma in aroganta, atunci cand manifesti o superioritate astronomica fata de cel sau cei cu care vorbesti, atunci cand pozezi in detinatorul adevarului absolut in toate domeniile, in geniul care-si dedica putin timp muritorului de rand, atunci cand snobismul intelectual iti iese prin toti porii, nu te astepta sa-ti ridic osanele. Nu esti cea mai desteapta persoana din univers, nu stii totul. Te ascult, iti respect inteligenta, invat de la tine daca e cazul, dar nu ma pune la colt. Nu ma transforma intr-un discipol recunoscator.

In plus, de ce sa dezvalui de la inceput toate lucrurile pe care le stii? Maine ce-mi vei mai spune? Esti femeie. O aura de mister iti sporeste frumusetea. Si nu risti sa ma plictisesc repede de tine pentru ca nu mai ai ce sa-mi oferi.

Ei si celor ca ea, le spun un lucru pe care mi l-a spus cineva odata si mi l-am insusit ca atare.

“Poți gândi ce vrei, dar niciodată nu poți gândi tot ceea ce poate fi gândit”