Jurnalul unui infidel. Poveste fara titlu.

beamoflight

Sambata seara. Sfantul Andrei. Ma apropiam de finalul unei zile pline si frumoase. M-am urcat in masina, incet, relaxat, multumit. Dupa 300 de metri… la prima intersectie… intr-o fractiune de secunda, totul a inghetat. Am fost lovit in plin de o masina condusa de o domnisoara, care se grabea sa ajunga la petrecerea ce urma sa aiba loc pentru ziua ei de nastere. In cateva ore, implinea 20 de ani. Am fost aruncat, intors, dar masina nu s-a rasturnat. 18 ani de condus, drum cu prioritate, o masina buna, centura de siguranta, 30 de km/h. Suficiente motive sa poti evita asa ceva? Nu. Suficiente motive sa poti ramane in viata? Nu. Masina mea a fost facuta praf. Am ramas cu trei sferturi din ea. Dincolo de parbriz nu mai exista nimic. Cei apropiati care au vazut masina sau care au vazut pozele, stiu despre ce vorbesc. Izbit lateral stanga de o masina de teren, cu 70 de km/h. Spulberat practic. M-am dat jos primul din masina. Incarcat de adrenalina, de emotia socului, convins ca ma pot tine pe picioare. Simteam o durere cumplita in tampla stanga si respiram cu dificultate. In patru minute un echipaj SMURD, era prezent la fata locului. Dupa alte doua minute, eram intins, pentru prima data in viata mea, pe o targa, cu gatul prins intr- un corset cervical, incercand sa respir controlat, cat mai superficial posibil. In aproape 10 minunte de la accident, doi oameni pe care nu-i vazusem niciodata, impingeau o targa pe care nu statusem niciodata, pe holurile unui spital, prin care nu fusesem niciodata. Timp de aproape trei ore, mi-au facut toate investigatiile care se fac in aceste cazuri. Politistii care au venit la spital, m-au intrebat de doua ori daca eu am condus masina aceea. Nu puteau face legatura intre modul in care arata masina si modul in care aratam eu. Nimic rupt, nimic fisurat, nicio zgarietura. Contuzie toracica, datorata centurii si traumatism cervical (o durere de ceafa) datorata miscarii bruste a gatului in urma impactului. “Domnule, esti un supravietuitor”, mi-a spus un medic. ” Si foarte norocos. Am vazut oameni morti in accidente mult mai usoare decat acesta”, mi-a spus un politist. Stiam ca sunt un norocos. Am aflat ca sunt un supravietuitor.

In acele momente, pe masura ce trecea timpul, mai multi oameni pentru care insemn ceva, au aflat de ceea ce s-a intamplat. Si au venit la spital. Cand am iesit de la sectia de “interventii imediate”, am fost intampinat de persoane foarte dragi mie, care erau coplesite de emotia evenimentului. Lacrimi, imbratisari, cuvinte. Toti voiau sa ma imbratiseze, toti voiau sa ma ajute. In orice fel. M-am simtit iubit, rasfatat, dorit. Am vazut durerea pe care acest accident a provocat-o oamenilor din jur. M-am gandit la durerea pe care le-ar fi provocat-o disparitia mea. Brusca, brutala, neprogramata. Si mi-am adus aminte, ca atunci cand eram pusti, imi doream sa mor pentru o zi, ca sa pot vedea cine plange de-adevaratelea pentru mine. Acum, n-am murit. Dar am vazut lacrimi. Lacrimi de fericire ca sunt teafar. Neverosimil de teafar. M-am simtit extraordinar, iar bucuria celor care se bucurau ca ma vad parasind spitalul pe picioarele mele m-a facut sa uit de orice durere. Nu stiu daca sunt un om bun. Dar ceea ce stiu cu siguranta, este ca exista oameni in jurul meu, mai multi decat credeam eu, care ma iubesc asa cum sunt eu. Si carora le multumesc ca au fost si sunt langa mine. Si-i multumesc lui Dumnezeu, ca pe umar, am avut un inger care m-a protejat de moarte.

M-am intalnit cu celalat EU, pe marginea unei secunde. M-a strigat, l-am privit, dar m-am intors inapoi. Nu e acum momentul sa-l intalnesc.

Bucurati-va de viata!

Jurnalul unui infidel. “Stiu. Ne-am despartit. Dar iti doresc sa fii fericit.”

When We Meet

Serios? De ce? Daca noi ne-am despartit, de ce imi doresti asta? Pentru ca “am trait momente extraordinare impreuna, pentru ca te-am iubit, pentru tot ce mi-ai oferit”, a venit raspunsul ei. Am auzit asta de cateva ori. De la femei pe care nu le-am iubit, dar cu care aveam chipurile, o relatie si de la femei pe care le-am iubit, dar de care m-am despartit.
Se spune ca exista logica si in lipsa de logica. Sunt un tip logic. Singurele momente in care mi-am pierdut logica au fost atunci cand am iubit. Pasiunea cu care am facut-o mi-a intunecat gandirea, mi-a fisurat logica, n-am putut sa fiu cerebral. Cand s-a terminat iubirea, am redevenit logic. Si atunci, nu pot sa nu ma intreb de ce ii mai doresti ceva unui om pe care nu-l mai iubesti? De ce iti mai pasa ce i se intampla lui? Cu ce te mai afecteaza pe tine ceea ce i se intampla lui?
Nu el va fi cel care te va face sa zambesti, nu cu el vei face dragoste, nu cu el iti vei petrece in pat duminicile tarzii, nu el te va face sa razi privindu-l cum se chinuie stangaci sa-ti pregateasca clatite, nu cu el te vei plimba seara in parc, nu cu el iti vei manca pastele la restaurant.
Tu vei face lucrurile astea cu altcineva. El va face lucrurile astea cu altcineva.
Oricat as parea de egoist, de insensibil sau de crud, mie nu-mi pasa ce se intampla cu tine. Asa cum am mai scris deja, eu nu cred in prietenia de dupa iubire. Nu poti ramane prieten cu cineva de care te desparti, decat daca il mai iubesti sau nu l-ai iubit nicodata. Daca vei fi sau nu fericita, daca iti va fi sau nu bine, daca iti vei petrece vacantele in insulele Seychelles sau in Cismigiu, nu-mi pasa. Inainte sa te cunosc, pentru mine nu existai. Cand am ajuns sa te iubesc, existai doar tu. Daca nu te mai iubesc, ai redevenit cea dinainte. Pastrez amintirile cu tine, dar imi continui viata fara tine. Nimic din ceea ce urmeaza sa mi se intample nu mai are legatura cu tine. Daca eu sunt fericit, nu tu esti femeia responsabila pentru asta. Si viceversa. Asta nu inseamna ca imi doresc sa ti se intample ceva rau. Inseamna doar ca eu nu-ti doresc nimic. Asa cum spunea o prietena, suntem doar doi straini cu amintiri comune.
De ce sa-i doresti ceva unui strain?