Desparte-mă de tine. Că eu nu ştiu s-o fac

desparte-ma de tine
Una dintre concluziile celor 4 decenii în care m-am învârtit până acum, este că foarte puţini oameni ştiu să se despartă. În fond, ce e despărţirea? Antonimul apropierii. Dacă am ştiut să facem ceea ce a fost de făcut ca să fim împreună, de ce naiba nu putem face invers ca să ne despărţim? Ufff….
Sunt o multitudine de motive care pot duce la despărţire. Mult mai multe decât cele care apropie oamenii.
Lucrul esenţial într-o despărţire este ca cel puţin unul dintre parteneri să vrea. Să vrea de-adevăratelea. Dacă îţi trece aşa un gând, dacă arunci cuvinte de despărţire zilnic şi doar de dragul cuvintelor, dacă bravezi ameninţându-l mereu pe celălalt cu despărţirea, dacă îţi faci bagajele dar nu-ţi doreşti decât să fii oprit, dacă întotdeauna îţi cauţi scuze în spatele cărora îţi ascunzi teama de decizii, atunci vei sfârşi obosit, într-o relaţie agonizantă la finalul căreia să nu te surprindă dacă tu vei fi cel părăsit.
În foarte puţine cazuri amândoi îşi doresc despărţirea în acelaşi timp. Nu e uşor să te desparţi de cineva cu care ai construit amintiri. Nicio relaţie nu începe prost, aşa că nu există nicio relaţie în care să nu existe amintiri frumoase. Unele se estompează, altele sunt înlocuite de amintiri urâte, dar nu dispar în totalitate. Iubim încă, ne obişnuim, ne e milă, suntem recunoscători, ne place încă sexul împreună. Sunt multe motive pe care am putea să le găsim pentru a amâna inevitabilul. Dar dacă ni s-a înfiripat în cap gândul despărţirii, înseamnă că există motive mai puternice pentru care trebuie s-o facem. Dacă am epuizat tot ceea ce ne-am gândit că ar putea să ne facă să fim împreună în continuare şi totuşi nu simţim că e suficient, atunci hai să ne despărţim. Nu ne-am născut împreună, nu trebuie să murim împreună. Ne dăm şansa la o altă viaţă. Separaţi. Am fost minţiţi, trădaţi, înşelaţi, brutalizaţi, nerespectaţi, neiubiţi… hai să ne despărţim. Nu-mi trebuie aprobarea ta ca să mă despart de tine. Există ceva care m-a adus aici, ceva peste care nu pot trece. Comunicăm. Îţi spun că mă despart. Şi o fac.
Există părăsit şi părăsitor. Părăsitul e cel care rămâne, cel care nu vrea să se despartă, cel care suferă mai mult. Părăsitorul e cel care ia decizia, care pleacă şi cel care se presupune că emoţional e mai puţin devastat. Nu întotdeauna părăsitul este vinovat sau responsabil de decizia părăsitorului. Uneori el este doar o victimă colaterală a unui părăsitor vinovat şi nepăsător. Astea sunt situaţiile cele mai dureroase. Nevinovat, luat prin surprindere, părăsitul se trezeşte singur. E lăsat în urmă fără permisiunea lui. Devine trist, confuz, deprimat, depresiv. Îi trebuie timp să-şi înţeleagă noul statut şi să descopere că lumea nu se termină cu o despărţire.
Dacă ar exista o comunicare veritabilă între parteneri, dacă adevărul ar fi fundamentul oricărei relaţii, atunci şi despărţirile ar fi infinit mai uşoare. Suntem împreună şi rămânem împreună atât timp că ne iubim, suntem fericiţi şi ne e bine. Dacă nu mai există aceste lucruri, ne despărţim. Civilizat, decent, cu cât mai puţine daune de ambele părţi. În fond, aşa cum am mai spus… pământul e rotund, dar noi rămânem pe loc. Dacă pleacă unul din jurul nostru, automat altcineva îi va lua locul. Pentru că, părăsit sau părăsitor, lumea fiecăruia e într-o permanentă mişcare.

Ajuta-te! Nu mai ai nimic de pierdut!

Cum pastrezi o relatie

Arta de a păstra o relaţie presupune să dai mai mult decât partea ta. Dar oare cât e partea ta? Cine o stabileşte? Tu sau el? Şi cât timp trebuie să faci asta?

“Mă numesc L. şi am 26 de ani. De aproape 3 ani sunt într-o relaţie. Ne-am cunoscut la un curs, în ultimul an de facultate. După patru luni mă mutasem deja la el. Am fost atât de fericită. Ne-am găsit job-uri, avem prieteni, părinţii ne susţin, totul e bine. Sau era. Ne iubim… sau îl iubesc… sau ne-am iubit. Asta încerc să aflu.

V-am descoperit întâmplător pe Facebook, apoi v-am citit cartea. V-am detestat şi v-am admirat în acelaşi timp. Sunteţi cinic, crud, direct, romantic, tandru, vulgar, prietenos, sensibil şi iubitor deopotrivă. Am citit fiecare poveste de cel puţin trei ori. Vroiam să văd dincolo de rânduri, să fac parte din fiecare poveste. Acum vă rog să faceţi parte din povestea mea.

De aproape jumătate de an lucrurile între noi s-au schimbat. El s-a schimbat. Este rece, distant şi nepăsător. Abia mai facem dragoste si atunci o facem doar la insistenţele mele, directe sau induse. De câte ori am încercat să deschid acest subiect îl închide brutal, cu aceleaşi motivaţii puerile: că nu e nimic, că mi se pare mie, că totul e ok… e doar obosit pentru că a avut o zi grea şi cu promisiunea că vom vorbi altădată. Simt că îl pierd şi asta mă sperie cumplit pentru că nu ştiu ce se întâmplă, nu ştiu cum să vorbesc cu el, nu ştiu cum să împiedic asta. Ajutaţi-mă. Vă rog…”

De multe ori trecem prin situaţii în care avem impresia că nu ne putem descurca singuri. Şi cerem ajutor. Tu, dragă L. îmi ceri ajutorul. Speri că eu sau altcineva îţi vom spune ceva care te va ajuta să-ţi rezolvi situaţia prin care treci. Dar să ţi-o rezolvi doar în modul în care îţi doreşti tu să se rezolve. “Ajută-mă să rămân cu el”. Asta îmi ceri. Dar dacă ceea ce îţi spun eu nu te ajută să rămâi cu el? Dacă eu îţi spun lucruri care susţin o altă direcţie pe care trebuie să mergi? Atunci îmi spui că sunt un dobitoc, iar sfaturile mele sunt inutile. Şi poate că aşa sunt… Cinic şi crud, aşa cum mi-ai spus. Dar sincer.
Nu te pot ajuta. Şi nimeni altcineva n-o poate face. Cei care susţin că ne pot ajuta în aceste situaţii sunt nişte impostori. Oamenii îţi pot spune doar ce au făcut sau ar face ei într-o situaţie ca a ta. Unii îţi povestesc din propria lor experienţă. Alţii nu fac nici măcar atât. Îţi vorbesc din cărţi sau din auzite. Dar nimeni nu te poate ajuta cu adevărat. Pentru că nimeni nu ştie cu adevărat ceea ce se întâmplă în sufletul sau creierul tău. Nimeni nu îţi ştie trăirile, nu îţi contorizează lacrimile sau zâmbetele, nu îţi număra momentele de fericire sau tristeţile. Pentru că povestea ta este filtrată de mine. Pentru că eu nu sunt tu.
Singurul mod real în care te pot ajuta, este să-mi schimb viaţa cu a ta. Imprumuta-mi-te o săptămână şi lasă-mă să-ţi trăiesc relaţia. Lasă-mă să văd ce vezi tu, să ştiu ce ştii tu, să simt ce simţi tu. Iar la final îţi voi spune ce ai de făcut. Dar nici tu, nici eu nu putem face asta. Şi atunci ce fac?, mă vei întreba.
Ajută-te singură. Vrei să fii cu el, vorbeşte cu el. Nu abandona discuţia doar pentru că el vrea să abandoneze. N-ai nimic de pierdut. Află. Între inerţia şi liniaritatea unei relaţii care nu te mai mulţumeşte şi forţarea cu orice risc a unei discuţii care poate lămuri lucrurile dintre voi, alege varianta din urmă.
În fond… ce ai de pierdut? O relaţie pe care oricum îţi e teamă că o vei pierde dacă nu faci nimic? Sau o relaţie pe care ai pierdut-o deja şi n-ai aflat încă?

Împacă-te cu el în primul minut. Veți avea timp să vă cereți iertare după.

Jurnalul unui Infidel. Impacare Te-ai îndrăgostit. Acum iubeşti. Fluturaşi, libelule, vrăbiuţe. Totul e frumos, totul e pictat. El şi-a făcut o breşă în universul tău şi pe negândite a devenit întregul tău univers. Eşti norocoasă şi invidiată. Eşti fericită şi neatentă. Nu-ţi pasă. Tu, el şi iubirea voastră îţi asigură suficiența pe care ai căutat-o întotdeauna. Ceea ce scapi din vedere este că ai devenit vulnerabilă. Şi mai prostuță. Şi asta în condiţiile în care IQ-ul tău a rămas la fel. Eşti ca un copil bolnav de autism. Fericit în globuleţul lui. Diferenţa este că el nu şi-a dorit să fie aşa, iar tu ai căutat cu disperare să ţi se întâmple. Nu te îngrijora. Nu eşti singura care trăieşte asta. Şi eu, şi ea, şi el am trecut prin aşa ceva. Iubirea este singura formă de prostie pe care o căutăm mereu. Ne-o asumăm, o arătăm, ne mândrim cu ea. Prietenii nu te mai recunosc. Îţi spun că te-ai schimbat şi vor să îţi arate ei calea. Îi ignori. Sunt invidioşi pe iubirea ta, aşa îţi spui. Tu eşti la fel, ei nu pot înţelege. Este explicaţia care te ajută să nu dai explicaţii. Dar tu ştii că nu mai eşti la fel. Iubirea te-a schimbat. Faci lucruri de care nu te credeai capabilă. Accepţi lucruri pe care nu credeai vreodată că le vei accepta. Sacrifici lucruri. Toate pentru iubire. Toate pe altarul iubirii. Îţi doreşti să nu se termine niciodată. Ceea ce trăieşti tu este unic. Incomensurabil. Dar…

Într-o zi vine ziua. Ziua în care te cerţi cu el. Dintr-un motiv serios sau dintr-o banalitate. A greşit el sau ai greşit tu. Unul dintre voi cedează şi pleacă. Ori se lasă orbit de orgoliu, ori nu ştie să-şi ceară iertare sau aşteaptă ca celălalt s-o facă. E prima dimineaţă în care nu vorbiţi. Mă va suna el, gândeşti. Dar el nu sună. La prânz devii îngrijorată, iar seara te cuprinde teama. Adormi greu. Îţi e dor. Priveşti telefonul a cărui luminiţă nu se aprinde. Eşti tristă. Ţi se umezesc ochii. Mă va suna mâine. Mă iubeşte. Ăsta e gândul cu care adormi. Nici în dimineaţa următoare nu sună. Începe bătălia orgoliilor. Care sună primul a pierdut lupta. Aşa te-a învăţat pe ţine mama sau prietena cea mai bună. Încerci să rezişti. Nici nu te mai interesează a cui a fost vina. Vrei doar să vorbeşti cu el. Să te ţină în braţe aşa cum o făcea, să te sărute aşa cum o făcea, să-ţi vorbească aşa cum o făcea. Dar asta nu se întâmplă. Ai cearcăne, dormi puţin, nu mănânci. Prietenii pe care i-ai neglijat când erai cu el, te observă. Le pasă şi vor să te ajute. Va fi bine…, nu te merită,… vei găsi un altul mai bun, îți spun ei. Ție îţi e teamă de depresie, dar laşi săptămâna să se scurgă. Te scurgi şi tu cu ea. Iei telefonul. Gândul că nu ţi-ar răspunde îţi paralizează simţurile. Telefonul sună. El îţi răspunde. Eşti gâtuită de emoţie şi habar n-ai ce să-i spui. Iartă-mă. Vreau să ne împăcăm. Asta te auzi spunând. Apoi îl întrebi când vă vedeţi. El îţi spune că te va suna. Are o săptămână plină şi n-are timp. Simţi că ăsta e începutul sfârşitului. Te împotriveşti. Seara îi trimiţi mesaj. Îţi răspunde cu un sec noapte bună. Eşti debusolată. A trecut doar o săptămână. A doua zi îl suni din nou. Îl rogi să vă vedeţi. Strecori câteva lacrimi. Cedează. Vă vedeţi seara. Se comportă destul de rece deşi ţie îţi vine să-l iei în braţe. Îţi spune că e mai bine să luaţi un pic de pauză, să vă limpeziţi, să vă sedimentaţi trăirile. Eşti în genunchi. Realizezi că vrea să vă despărţiţi, refuzi să accepţi asta. Începi să lupţi pentru relaţia ta. Spui lucruri, faci lucruri. De care nu te credeai capabilă. La fel ca la început, doar că în alt registru de data asta. Plângi, implori, te umileşti, te depersonalizezi. Dar nu-ţi pasă. Iar el nu te mai vrea. V-aţi despărţit. Eşti seacă, fadă, vidată emoţional. Intri în depresie. Dacă durează mai mult de trei luni, devine patologic şi ai nevoie de ajutor de specialiate. Eşti alt om. Eşti un om modificat de iubire şi transormat de lipsa ei. De ce ai ajuns aici?

Pentru că ai lăsat orgoliul să câştige bătălia cu iubirea. Iar el şi-a adjudecat fiecare secundă pe care l-ai lăsat să o acapareze. Când ai realizat, a fost târziu. Dacă te-ai fi împăcat atunci, lucrurile ar fi fost altfel. Dacă îţi pasă de iubire, nu lăsa orgoliului şansa să decidă. Pentru că deciziile vor fi în defavoarea ta. Nu lăsa timpul să treacă. Pentru că timpul în aceste cazuri lucrează împotriva ta. Îl iubeşti, iartă-l sau cere-ţi iertare, dar fă-o repede. Sau asumă-ţi posibila despărţire şi mergi înainte.

Amantă, relaţie extraconjugală, iubită sau soţie.

Jurnalul unui infidel articol

Te-ai întrebat vreodată ce eşti pentru el? Ţi-ar plăcea să-l poţi auzi vorbind despre tine cu prietenii lui? Să ştii cum te defineşte?

Să presupunem că nu te afli în situația ideală în care îl cunoști pe el, amândoi singuri, vă iubiți nebunește și trăiți până la sfârșit o poveste extraordinară. Ești în situația în care ai o legătură cu un bărbat care este deja într-o relaţie. Nu contează cum ai intrat în povestea asta. Te-ai lăsat luată de val sau ai avut gânduri mercantile. Ţi-ai asumat-o, s-a dezvoltat, ai ştiut, ai acceptat. Eşti acum, eşti azi, eşti cu el. Iar el nu e doar cu tine. Există două poveşti. Să începem cu cea simplă. Nu-l iubeşti, nu-ţi pasă că pleacă de lângă tine, vă utilizaţi reciproc pentru plăcere pură sau te susţine financiar. Câtă vreme lucrurile se desfăşoară în această notă, iar voi învăluiţi legătura în discreţie, nimeni nu suferă. Iar tu te numeşti amantă, dacă tipul e căsătorit şi cheltuie bani cu tine sau relaţie extraconjugală dacă plăcerea reciprocă este singurul lucru care vă uneşte. Cu condiţia ca întâlnirile voastre să se desfăşoare cu o anumită frecvenţă. Dacă vă vedeţi de două ori pe an, pentru el eşti doar “una” şi atât.

Dacă tipul nu este căsătorit, dar este implicat într-o relaţie şi te întreţine, nu eşti pentru el decât o prestatoare de servicii la care va renunţa extrem de uşor dacă va găsi servicii mai bune şi mai ieftine. Dacă nu te întreţine şi faceţi doar sex ocazional, nu ţi va conferi vreun statut special şi te va defini ca pe o femeie cu care face sex şi atât.

Asta este partea frumoasă şi simplă a poveştii. Partea fără sentimente. Legăturile de tip win-win. Iar protagoniştii nu sunt interesaţi prea mult de statutul pe care îl au unul faţă de altul.

Să trecem la partea frumoasă, complicată şi cu sfârşit greu de anticipat.

Te-ai îndrăgostit, ajungi să-l iubeşti. Indiferent cum a debutat povestea voastră. Atunci vrei să ştii ce reprezinţi pentru el. A început să-ţi pese. Ai început să-l vrei mai mult. Şi nu pentru sex sau bani. Ci pentru ceea ce te face să simţi. Dacă până ieri ai primit bani de la el pentru sex, astăzi nu mai vrei să mai primeşti. Dacă până ieri sexul cu el îţi era suficient, astăzi nu-ţi mai ajunge. Astăzi vrei ceva mai valoros. Îl vrei pe el. Banii lui nu-ţi mai ajung. Ai debutat ca amantă sau relaţie extraconjugală, vrei să-i devii iubită şi eventual soţie. Îi spui asta. Iar continuarea poate fi în două moduri. Dacă şi el s-a implicat emoţional, îţi conferă statutul de iubită şi-ţi cere să ai răbdare. Te iubeşte şi are curaj, va renunţa la ea şi va fi cu tine. Dacă te iubeşte dar nu are curaj, trebuie să i-l dai tu. Fii deşteaptă, nu-l grăbi, nu-l speria. Foloseşte iubirea voastră ca formă de manipulare şi dacă o vei face bine, veţi fi împreună.

Dacă el nu s-a implicat emoţional, atunci eşti doar o ghinionistă care a pus suflet într-o relaţie nepotrivită. Şi inevitabil vei fi părăsită. Pentru că el va căuta acelaşi confort simplu şi discret în altă parte. Şi va găsi o femeie care aşa cum ai fost tu la început, nu este interesată de statut. Va alege prezentul cu ea în detrimentul viitorului cu tine.

Aşa că indiferent de alegerea pe care o faci, atunci când ai început o legătură cu un tip care nu e singur, înainte de a te întreba ce reprezinţi pentru el, fii pregătită să-ţi asumi şi statutul de femeie părăsită.

Jurnalul unui infidel. Iubirea de tip wireless

Relatie la distanta

Relație la distanță. O formă mascată a singurătății. Am încercat de câteva ori. N-a mers. Nu știu, nu pot sau nu vreau să am o astfel de relație. Relația în care atingerea este înlocuită de mouse, sărutul de skype, sexul de whatssup și dormitul de sms. Relațiile cărora eu le dau cele mai puține șanse de reușită.
Am pe cineva. La 9 p.m. trebuie să fiu în fața calculatorului. Ne despart 600 de km, ne vedem o dată pe lună dacă suntem norocoși, dar ne iubim enorm. Vom trece peste toate și vom fi împreună. De obicei, asta spune ea.
Băi, sunt cu una, e din….. E frumușică, îmi place, dar ne despart 600 km. Nu vom fi niciodată împreună, dar o mai aburesc cu ea, că și așa n-am pe nimeni acum. Vine luna viitoare în B, ne-o tragem și apoi cred că închei cu ea. E obositor. Dacă ar fi fost aici, era altceva. De obicei, asta spune el.
Ajungem să descoperim conjunctural o persoană care ne atrage, cu care ne place să comunicăm și nu numai, al cărui singur defect este că nu locuiește în același oraș cu noi. Dezvoltăm asta. Vorbim zilnic, ne urăm toate cele, poate și primul te iubesc îl spunem printr-un mesaj. Așteptăm înfrigurați momentul în care ne vom vedea, îl consumăm, apoi intrăm din nou în acea ciclicitate interminabilă și obositoare de mesaje.
Sunt puțini, foarte puțini cei care pot duce cu bine o relație la distanță. Și mai puțini cei care renunță la tot, pentru a fi lângă cel/cea pe care o iubesc.
Majoritatea, trăiesc o astfel de relație pe o perioadă scurtă. Pentru că distanța separă, nu apropie. Mai ales atunci când nu este proiectată în timp. Dacă se stabilește un orizont clar de timp, la finalul căruia cei doi pot fi împreună, atunci se măresc considerabil șansele ca acea relație să reziste. Dacă nu, stresul, frustrările, neîncrederea, deformarea lucrurilor pe care dorim să le spunem, gelozia, lipsa atingerii, nu pot fi compensate de impersonalitatea comunicării exclusiv virtuale. Oricâtă iubire cred cei doi că i-ar lega.
Așa că, înainte de a începe o relație la distanță, gândește-te că simplul fapt că ai o conexiune wireless stabilă, nu-ți garantează că vei avea o relație lungă și fericită.