Discuţie de băieţi

discutie de baieti - Jurnalul unui InfidelAstăzi, conjunctura m-a făcut să stau de vorbă cu un puştan. 20 şi un pic de ani. Simpatic şi desteptut. Mi-a spus că mi-a citit cartea şi că există multe asemănări între noi doi.
– Vă calc pe urme, îmi spuse puştiul.
– Serios? În ce privinţă?, l-am întrebat.
– Păi am început să mă joc cu femeile. Şi-mi place. Mi-am făcut şi eu jurnal. Am 37 de nume în el. O să vă depăşesc.
L-am privit atent. Era încrezător şi mândru. Aşa eram şi eu la vârsta lui. Începusem demult numărătoarea. Conta cantitatea. Fiecare femeie cu care mă culcam, primea un număr. Un cod de identificare, o plăcută. Ele nu ştiau asta. Mă plăceau, se îndrăgosteau, mă iubeau. Iar eu le răsplăteam cu o cifră. Fără să-mi pese de ceea ce lăsăm în urmă atunci când treceam la altă cifră. Până în ziua în care o femeie a primit un nume. Era femeia pe care ajunsesem să o iubesc. Am râs, am plâns, mi-a fost dor, am suferit. Am descoperit iubirea. Şi atunci m-am gândit la numerele pe care le lăsasem în urmă. Şi am început să-mi amintesc chipuri. Şi zâmbete, şi emoţii, şi dor şi lacrimi. Iar eu provocasem toate acestea. Făcusem o mulţime de femei să sufere. Plătiseră cu lacrimi preţul propriei lor bunătăţi. Bunătatea cu care îmi răsplăteau minciunile, naivitatea cu care mi le credeau. Iar de atunci lucrurile s-au schimbat. A început să-mi pese, am început să ofer adevăr. Cu riscul de a adăuga din ce în ce mai puţine numere în carneţel. Am descoperit calitatea, am descoperit lucrurile cu adevărat importante. Viaţa nu este un registru de casă. Viaţa înseamnă să râzi, să plângi, să-ţi fie dor şi să-ţi pese. Asta am început să caut.
M-a privit amestecat. Era confuz, îi vedeam întrebările în ochi. Adică, tipul care se defineşte ca fiind infidel, îl sfătuieşte să schimbe numerele cu nume? Să iubească, să-i pese?
Da, pentru că tipul acela a trecut prin ce a trecut el. Şi a început să înţeleagă lucruri. Destul de târziu. Şi uneori a plătit cu propria conştiinţă pentru ele. Şi a început să fie tulburat de regrete şi remuşcări. Iar întrebarea “Cum ar fi fost, dacă…”, a început să apară din ce în ce mai des în gândurile lui.
Ai o relaţie? l-am întrebat.
Am pe cineva, dar doar aşa. Chipurile e relaţia mea oficială. E frumoasă, pozez cu ea în public.
O iubeşti? Dacă mâine ţi-ar spune că nu vrea să te mai vadă niciodată, ai fi răvăşit?
Aaa, nuu! Dau un telefon şi-mi găsesc repede alinare.
Am zâmbit. Dacă nu se schimbă nimic, bărbatul din faţa mea va trăi o poveste asemănătoare cu a mea. Iar atunci când îşi va scrie povestea, eu o voi citi şi mă voi gândi la momentul în care ar fi putut să-şi schimbe poveştile cu o singură poveste.

Jurnalul unui infidel. Noua iubire din vechea gara de provincie

old-railway-station-ron-shoshani

Traiesti o mare iubire. Inchizi ochii si te vezi alaturi de ea peste ani. Si intr-o zi, totul se spulbera. Esti devastat, trist, lipsit de speranta. Te gandesti ca nu vei mai iubi, ca nu vei mai avea niciodata langa tine iubirea alaturi de care sa te proiectezi in viitor. Te simti precum un calator abandonat pe peronul unei vechi gari de provincie. Prin care nu mai trece niciun tren. Nici macar nu te ridici de pe banca sa privesti de-a lungul sinelor. Nici macar nu te gandesti sa pleci din acea gara spre alta, prin care trec trenuri. Privesti in gol. Tu… omul fara tren… omul fara iubire. Omul fara speranta. Omul care crede ca biletul lui spre fericire a ramas in buzunarul ei. Iar ea a plecat cu ultimul tren. Dar… in timp ce gandurile tale zac amestecate cu pietrele dintre sine, auzi un suierat. Esti sfarsit, esti fara vlaga, dar instinctul de conservare te face sa te ridici de pe banca. Ai simturile ascutite la maxim. Ii vezi lumina, ii simti puterea. Ingheti la gandul ca ar putea trece fara sa se opreasca si te asezi pe sine. Mori sau te urci in el. Si trenul opreste. In el este o noua speranta. In el este un alt zambet, cu un alt bilet, pentru o alta fericire. Te urci in el si pleaca. Peronul pustiu pe care ai zacut abandonat, se face mic. Te uiti dupa el. Il petreci cu privirea pana nu-l mai zaresti deloc. Incepi sa-l uiti. Te lasi prins in vartejul noii tale calatorii. Privesti pe geam, in timp ce iubirea cea noua iti mangaie sufletul. Iti doresti ca acest tren sa nu se mai opreasca niciodata. Inchizi ochii si te vezi alaturi de ea peste ani. Si atunci… zambesti si iti aduci aminte de peronul pe care iubirea te-a abandonat. Si te bucuri ca a facut-o. Pentru ca altfel, tu nu te-ai fi putut bucura nicodata de noua ta calatorie. Care ti se pare mai fascinanta decat toate celelalte. Si intelegi atunci, ca intotdeauna, prin orice veche gara de provincie, va mai trece un tren. Si dupa orice sfarsit, va veni un nou si frumos inceput. Si dupa orice iubire, va veni alta. Ai curaj. Asteapt-o.