Un parfum. O amintire. O lacrima

Azi am primit un cadou. Desi mai sunt trei zile pana la ziua mea, pentru ca din motive obiective nu ne putem vedea atunci, s-a gandit sa-mi faca o bucurie. Cu siguranta n-a anticipat ce emotie imi va produce.
Ti-am luat un parfum. Imi doresc tare mult sa-ti placa!
Am fost sceptic. Sunt destul de pretentios la parfumuri si de obicei mi le cumpar singur.
Era impachetat frumos. De catre ea. Se vedea ca si-a dat interesul si am apreciat asta.
Nu m-am priceput niciodata sa desfac cadouri, funde, cutii, fara sa le stric. Nerabdarea ma face stangaci.
Cand am dat ambalajul la o parte, am amutit. Era un parfum de la o cunoscuta firma de parfumuri, parfum care nici nu credeam ca mai exista. L-am primit de ziua mea, acum multi, multi ani, de la o femeie pe care am iubit-o. Dar careia nu i-am spus niciodata asta. Pentru ca eram doar un prost, las si orgolios. A fost cel mai scump parfum pe care-l avusesem pana atunci. Dar nu asta l-a facut pretios. Ci faptul ca mi-l daruise ea.
Azi am privit-o pe femeia din fata mea cu ochii celui de atunci si cu emotia celui de-acum.
Cum naiba s-a intamplat asta? De ce mi-a luat cadou acel parfum? Am simtit ca imi vine sa plang. Probabil mi s-au umezit ochii, pentru ca ea m-a imbratisat si mi-a spus ca o bucura foarte tare reactia mea. Nu i-am spus nimic. Am lasat-o sa creada ceea ce avea nevoie sa creada. Am stat aproape un minut in bratele ei. Nu m-am mai simtit de multa vreme atat de apropiat de o femeie. Dar nu avea legatura cu ea. Imi imbratisam de fapt propria amintire. Si era dureros de placut.
Imi dadeam cu acel parfum doar cand ma intalneam cu ea. Locuia singura si momentele noastre intime se petreceau la ea. Imi aduc aminte lenjeria de matase de un albastru electric. Imi aduc aminte mirosul trupurilor noastre amestecat cu mirosul parfumului pe care mi-l daruise. Era atat de multa chimie intre noi, incat si Mendeleev ar fi murit de ciuda. Imi aduc aminte cand mi-a spus ca ma iubeste. Imi aduc aminte cat de mult am mintit-o. Imi aduc aminte cum ii sclipeau ochii cand radea si cat de tristi erau atunci cand plangea. Imi aduc aminte de ea. A plecat din tara. Am mai pastrat legatura cateva luni dupa ce a plecat.
Apoi a venit tacerea. Uitarea transformata in amintire. Si alti oameni in vietile noastre. Nu mai stiu absolut nimic de acea femeie.
Iar astazi, dupa atat de multi ani, o alta femeie imi scoate la suprafata amintirea ei.  E intamplator sau e o joaca a destinului? Poate acea femeie din trecutul meu va ajunge sa citeasca asta. Poate ca aceasta femeie din prezentul meu va ajunge sa insemne pentru mine mai mult decat cred eu acum. Habar n-am.
Dar stiu ca am acel parfum. Si pot sa-mi dau cu el, sa inchid ochii, sa-mi deschid inima si sa ma intorc in timp. Chiar daca se spune ca in fata amintirilor suntem egali cu zeii, pentru ca nici macar ei nu le mai pot schimba, eu la fiecare intoarcere ii voi spune ca o iubesc. Si ca nu-mi doresc sa plece niciodata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.